Caracterizarea lui Gheorghidiu-Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Caracterizarea lui Gheorghidiu-Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război- Caracterizare

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi de construcție a unui personaj dintr-un roman psihologic studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două scene/secvenţe comentate;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ, semnificative pentru construcția personajului (de exemplu: acțiune, incipit, final, conflict, tehnici narative, modalităţi de
caracterizare, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

 

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război- Caracterizare

 

Romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”(1930), este un roman subiectiv modern, psihologic/ de analiză și introspecție/ al experienței. El răspunde dorinţei  lui Eugen Lovinescu de înnoire a romanului românesc interbelic prin inspiraţia citadină a subiectului, perspectiva narativă unică, subiectivă,  memoria afectivădubla accepţie a timpului-subiectiv şi obiectivautenticitate, prin luciditate şi autoanalizăanticalofilism.

Tema romanului este condiția intelectualului însetat de absolut într-o societate inferioară.

Protagonistul romanului, Ştefan Gheorghidiu, este în acelaşi timp narator autodiegetic . Prin el Camil Petrescu introduce în literatura română un nou tip de personaj.  El reprezintă tipul intelectualului “ca structură de caracter”, intransigent şi inadaptat. Într-o călătorie de căutare a sinelui, personajul se transformă pe parcursul romanului și își notează cu atenție traseul interior.

 Statutul social al lui Gheorgidiu suferă mai multe schimbări. Inițial este prezentat ca student la filizofie sărac , dar apreciat în mediul universitar. Ca tânăr căsătorit, are o existență modestă și fericită. După primirea moștenirii de la unchiul Tache,  este obligat să pătrundă în high life-ul societății bucureștene și să se implice în afaceri. Refuză însă oportunismul mercantil și se detașează de cercul Elei. Se înrolează , și în a doua parte a romanului are statutul de sublocotenent în armata română ce răspunde de plutonul 9  ca vârf al avangardei. În final, rănit, lăsat la vatră, divorțează și cedează o parte din bunurile sale  Elei.

Psihologic, Gheorghidiu este un personaj caracterizat de un puternic conflict interior.  Orice aspect al existenței este pus sub lupa analizei și raportat la un sistem superior, absolutist.  Atunci când idealurile îi sunt contrazise de realitate, încearcă să stăpânească deziluzia prin luciditate, iar luciditatea îi alimentează drama. Se dovedește astfel o natură dilematică,  ce încearcă să găsescă răspunsuri la întrebări legate de aspectele esențiale ale existenței.

Moral, personajul este un apărător al principiilor de viață și al adevărului . Inadaptarea vine din respingerea falsității și a meschinăriei. Detașează valoarea de nonvaloare, și are o ierarhie a lucrurilor pe care le respectă sau pe care le consideră nesemnificative. Transformarea sa este, de asemenea,  de ordin moral. Descoperind darul vieții în sine și a solidarității umane, renunță să mai lupte pentru o  relație pusă sub semnul frivolității care l-a putut duce în pragul crimei. Rămâne însă disponibil pentru  viitor, maturizat de experiențele asumate.

O trăsătură definitorie a personajului este orgoliul superiorității.

Episodul vizitei la unchiul Tache, din capitolul II,  “Diagonalele unui testament”, ilustrează orgoliul superiorității personajului prin antiteza  între  atitudinea lui Ştefan Gheoghidiu şi cea a membrilor familiei sale, caracterizaţi de tarele sociale ale  parvenitismului, inculturii şi suficienţei. În casa sa mare ca o cazarmă, într-o odaie ce îi slujeşte de sufragerie, birou şi dormitor, locuieşte personajul Tache Gheorghidiu, avar, bogat, bătrân şi ursuz. Membrii familiei se strâng atraşi de viitoarea moştenire. Gheorghidiu observă cu ochi critic și satiric  tipologii balzaciene precum cea a arivistului Nae Gheorghidiu, deputat, îmbogăţit prin zestrea nevestei urâte şi diforme, demagog, abil şi periculos. Discutându-se despre idealismul naiv al tatălui naratorului, Corneliu, profesor universitar care îşi cheltuia leafa scoţând gazete, Ştefan are  apără orgolios principiile acestuia, învinuind  pe cei care acceptă moştenirile în bloc. O moştenire se însoţeşte, spune personajul, cu un obraz gros, un stomac capabil să digere orice, şi o coloană vertebrală foarte flexibilă. Consternarea generală este adâncită de muţenia în care cade unchiul Tache.  Ulterior acesta se va dovedi impresionat de îndrăzneala eroului. Ela îl privește cu admirație și Gheorghidiu este mulțumit de alegerea soției sale, făcută din dragoste. Diferenţa între “intelectualii”  figurilor bucureştene şi adevărata factură a intelectualului ce se dedică unei idei subliniază superioritatea morală a personajului.

Un alt episod ilustrativ pentru orgoliul superiorității este cel de la popota ofiţerilor din capitolul ”La Piatra Craiului, în munte…”,  unde are loc o discuţie generată de achitarea unui bărbat ce şi-a ucis soţia prinsă în flagrant de adulter. Părerile sunt împărţite: de la cele privind rolul tradiţional al căsniciei- “femeia să fie femeie şi casa căsă, dacă-i arde de altele să nu se mai mărite”-căpitanul Corabu, la cele idealiste-femeia trebuie să fie liberă să plece oricând doreşte- căpitanul Dimiu. Gheorghidiu îşi dovedeşte din nou orgoliul și  poziţia intransigentă printr-o izbucnire violentă. Părerea lui este că cei doi au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt, neputând accepta formula de metafizică vulgară conform căreia fiecare îşi poate retrage cantitatea de suflet investită într-o relaţie, deoarece iubirea transformă pentru totdeauna. Concluzia sa tăioasă-“discutaţi mai bine ceea ce vă pricepeţi” este aceea a unui personaj pornit în căutarea iubirii absolute, care respinge cu vehemenţă ceea ce este mai puţin.

   Acţiunea romanului se structurează în cele două părţi anunţate de titlu, valorizând evoluția psihologică a personajului . Sudura nu este însă o simplă juxtapunere, ci este una organică, în care problema primei părţi se rezolvă prin experienţa din cea de-a doua, ca un triumf moral. Ştefan Gheorghidiu, sublocotenent , asistă la popota ofiţerilor la o discuţie ce îi trezeşte amintiri dureroase legate de soţia sa Ela, pe care o bănuieşte de adulter. Întorcându-se în timp, rememorează etapele poveştii sale de dragoste. Student la filozofie, este măgulit de atenţia pe care i-o acordă una din cele mai frumoase fete de la Litere, şi, din orgoliu, apoi din „milă, admiraţie, îndatorire, duioşie, pentru că ştie că asta o face fericită” îşi adânceşte sentimentele faţă de Ela şi se căsătoreşte cu aceasta. Cei doi trăiesc o vreme fericit, în scene de împlinire casnică. Moştenirea neaşteptată de la unchiul Tache tulbură acest echilibru. Iese la iveală o faţă a Elei care îl nemulțumește pe protagonist: implicarea în discuţiile şi lupta  pentru bani, plăcerea vieţii mondene, petrecerile, flirturile cu un oarecare Grigoriade, ziarist, monden şi extrem de curtat de femei, toate acestea declanşează criza cuplului. Excursia la Odobești aruncă cele mai negre suspiciuni asupra fidelității Elei. Povestea evoluează cu o serie de certuri şi împăcări, care culminează cu despărţirea în clipa în care eroul, întors pe neaşteptate de la Azuga  acasă, găseşte casa goală “ca un mormânt”. Dimineaţa, fără a aştepta explicaţii, se separă, pentru a se reîmpăca în capitolul “Asta-i rochia albastră”, după ce găseşte în casă o scrisoare justificativă de la verişoara Anişoara . Înrolat lângă Câmpulung, Gheorghidiu o aduce pe Ela în oraş, pentru a-i fi mai aproape. Revenit într-o permisie, zăreşte pe G. pe străzile oraşului, după ce o discuţie cu soţia sa despre trecerea pe numele ei a unei sume la Banca Generală îi accentuează suspiciunile. După discuţia de la popotă, pleacă în oraş fără învoire cu gândul de a-i prinde pe cei doi și de a-i ucide. Surprins pe străzi de un colonel , se întoarce pe front şi intrarea României în război îl îndepărteză de obsesia sa. Cea de-a doua parte prezintă o imagine a războiului demitizată, în care la atac “nu se porneşte cu lozinci sau cu chiote de bucurie”, combatantul de rând nu are relevanţa strategiei şi este copleşit de senzaţii organice dintre care cea mai puternică este iminenţa morţii. Frica, dezorganizarea, ordinele contradictorii, impresia că lupta se dă împotriva propriilor divizii, “capturarea” de propriii tovarăşi, imaginile terifiante sunt constantele acestui tablou realist al luptei de eliberare a  Ardealului . Rănit, se înapoiază la Bucureşti, unde se descoperă maturizat, obosit de îndoieli şi suspiciuni care l-au dus altădată în pragul crimei, şi decide că nu merită  să mai lupte pentru această relaţie. Despărţirea de Ela este o eliberare morală, care îl lasă deschis sufleteşte pe erou pentru alte experienţe. Cedarea casei, a trecutului, îl dovedesc disponibil pentru o nouă etapă a viitorului.

Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv. Lupta se dă în planul conştiinţei şi este urmărită cu minuţiozitate în descrieri monografice ale sentimentelor. După eșecul în domeniul filozofiei,  personajul pornește în căutarea arhetipului feminin . Suferinţa pe care o provoacă dezamăgirea în  iubire în prima parte a romanului îşi dovedește inconsistenţa în confruntarea cu trăirea extremă din a doua parte, cu descoperirea  solidarităţii colective. În final, Gheorghidiu caută doar aparent adevărul despre Ela, pe parcurs se caută și se regăsește pe sine, evoluat către o altă etapă a maturizării.

Există și un conflict exterior de imagine între Gheorghidiu şi Grigoriade, generator al dramei geloziei. După apariţia lui G. în peisajul petrecerilor mondene la care participă tânăra familie,  Gheorghidiu nu mai este evaluat în funcţie de o scară valorică ce i se potriveşte. Admirat  de Ela pentru superioritatea intelectuală, centru al vieții de cuplu, Gheorghidiu își pierde fascinația asupra Elei pentru lucruri pe care le respinge din principiu-îmbrăcăminte de lux, dansuri la modă şi jocuri de salon. Acest conflict are ca urmare certuri și despărțiri, atingând cote paroxistice când  Gheorghidiu hotărăște să dezerteze de pe front și să-și ucidă rivalul.  De asemenea, în plan secundar există un conflict între Gheorghidiu şi propria familie pentru moştenirea unchiului Tache, din care, de asemenea, iese învins, cedând după parastas o parte din avere rudelor. Inadaptarea personajului reiese din lipsa instrumentelor de luptă cu o societate prost construită.

Aşa cum se exprima poetic însuşi autorul, Ultima noapte de dragoste îi conturează, prin tema şi viziunea despre lume oglindită, un autoportret din seria „sufletelor tari”( „Eu sunt dintre aceia cu ochi halucinaţi şi mistiuţi lăuntric/ Cu sufletul mărit/ Căci am văzut idei”). El aduce în literatura română un nou tip de personaj cu o viață sufletească puternică, ce se dezvăluie într-un lung și tensionat monolog interior.