Caracterizarea Vitoriei Lipan

 

Caracterizarea Vitoriei Lipan/ Relația între Vitoria și Gheorghiță

 

– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele textului narativ studiat;

– evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/citate/secvenţe comentate;

– ilustrarea a două componente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ  studiat, semnificative pentru construcţia personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, indicaţii scenice, modalităţi de caracterizare, registre stilistice, limbajul personajelor etc.);

 

Caracterizarea Vitoriei Lipan

Sadoveanu este un scriitor realist cu viziune romantică , un povestitor creator de arhetipuri, mai degrabă un mare rapsod, un poet epic al literaturii noastre, decât un prozator propriu-zis. Romanul ”Baltagul”(1930), apărut în etapa deplinei maturități artistice a autorului, este considerat roman tradiționalist din punctul de vedere al invenției narative, caracterizat de obiectivitate, concizie și armonie compozițională.

    Personajul central este fără îndoială Vitoria, al cărei nume reprezintă un semn al izbândei inteligenței, spiritului de dreptate și adevăr. Ea este personaj exponențial,  purtătoare a  trăsăturilor sufletului aspru și tenace al muntenilor.  Eroină absolută, care polarizează acțiunea în jurul ei, este unul dintre cele mai  bine conturate personaje feminine din literatura noastră.

Social, ea este femeia puternică și aprigă de la munte, capabilă să conducă gospodăria în lipsa soțului. Dintr-o familie cu dare de mână, are piei de miel în pod, oi în munte, parale într-un cofăiel cu cenușă, plătește argatul și pe cei care îi oferă serviciile-preot, negustori, cârciumari.  De asemenea, își asumă statutul de văduvă cu demnitate și hotărâre.

Psihologic și moral, ea este expresia  unei credințe străvechi, care se manifestă într-o anumită structură psihică și înțelegere a vieții și a datinilor. Dovedește în diferitele împrejurări prin care trece  luciditate, inteligență, spirit întreprinzător și practic, stăpânire de sine.  Păstrătoare a tradițiilor-” Îți arăt eu coc, valț și bluză, ardete-ar focul să te arză!”- îi declară Minodorei- , acceptă pragmatic să vorbească la telefon, lasă pe Gheorghiță să călătorească cu trenul. În relația cu ceilalți, este mamă puternică, soție iubitoare, respectă regulile comunității,  propriile reguli precum și legile ancestrale, scrise în semnele vremii.

Gheorghiță este un personaj în formare. Social, el trece de la statutul de fecior interesat de hore și șezători, protejat de părinți, la acela de cap al familiei, înlocuitor al tatălui ucis. De la început se bucură de încrederea părinților, având responsabilități clare în familie, dar are îndoieli cu privire la asumarea altora noi, care îi depășesc vârsta. Ca bărbat, el are posibilitatea de a pleca și a cunoaște lumea, Minodora trebuie să rămână lângă  casă.

Psihologic și moral, Gheorghiță parcurge un drum al inițierii, învățând să cunoască oamenii și să găsescă puterea de a acționa conform dreptății. Îndoiala și teama fac loc treptat hotărârii. Dacă la început este dependent de voința mamei și se simte inferior acesteia, în final acționează independent, săvârșind actul justițiar.

– evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/citate/secvenţe comentate

     Observația incisivă este o trăsătură definitorie a personajului pe care Gheorghiță o scoate în evidență : ”Mama asta trebuie să fie fărmăcătoare: cunoaște gândul oamenilor… ”

    Un  episod ilustrativ pentru această trăsătură/ relația între personaje/ este incipitul romanului. Vitoria este portetizată ca o femeie încă frumosă, ageră în vorbă și în faptă, care apără ferm cuviința amenințată de tendințele cosmopolite ale fetei Minodora. Bună cunoscătoare  a naturii umane, îi spune lui Gheorghiță: ” Eu te citesc pe tine, măcar că nu știu carte.”; ”toate pe lumea asta arată ceva”. În finalul scenei, leagă întârzierea lui Nechifor de constatarea cu înfrigurare a semnelor rău- prevestitoare: visul cu Nechifor întors către apus, peste o revărsare de ape, cântatul cocoșului o singură dată, a plecare, întunecarea neașteptată a cerului, înrăutățirea vremii.
altă secvență relevantă pentru personaj este cea finală, în care Vitoria, veritabil ”Hamlet feminin”, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică pe toți participanții la praznic pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii, provoacă pe Calistrat Bogza, analizează baltagul și povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu el. În punctul culminant, repovestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar. Intransigența aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale ancestrale: ”Cine ucide om- spune un personaj- nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”.

– prezentarea a două elemente ale textului narativ, semnificative pentru personaj ( de exemplu: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale, incipit, final, constructia subiectului, particularitati ale compozitiei, perspectiva narativă, tehnici narative, modalităţi de caracterizare, limbaj etc. );

  Acțiunea  este ilustrativă pentru personaj . Ea debutează cu imaginea Vitoriei stând singură pe prispa casei și torcând, în timp ce gândește la întârzierea nejustificată a soțului ei. Intriga este anterioară, așa cum reiese din gândurile ei: Nechifor plecase după niște oi, la Dorna, dar era aproape Sfâtu-Andrei și el încă nu se întorsese. După o perioadă de asceză, în care Vitoria reflectează, întoarsă către ea însăși, interpretând semnele, și după ce apelează la toate instanțele lumești și spirituale- preotul, vrăjitoarea Maranda, prefectura de la Piatra-Neamț, unde depune o plângere, Vitoria pleacă la începutul primăverii alături de Gheorghiță în căutarea soțului ei. Însoțiți mai întâi de negustorul David, apoi singuri, mama și fiul refac din popas în popas itinerariul soțului, află că acesta a cumpărat în noiembrie 300 de oi de la Vatra Dornei, că a vândut 100 dintre ele unor ciobani și că s-a îndreptat cu aceștia spre iernat. Din crâșmă în crâșmă, urma lui Nechifor se pierde între Sabasa și Suha, iar Vitoria află numele însoțitorilor lui Nechifor- Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, îmbogățiți subit în toamna trecută. Pentru că de la aceștia nu află nimic, după descoperirea câinelui Lupu în curtea unui gospodar, cei doi găsesc rămășițele lui Nechifor într-o prăpastie. La praznicul de după înmormântare, Vitoria îl încolțește pe Calistrat și uimește pe toți povestind crima. Bogza, ajuns la capătul puterilor, îl atacă pe Gheorghiță, dar este atacat de câine și ucis de cel din urmă . Își recunoaște vina și își cere iertare. Vitoria își recapătă grijile obișnuite, semn că lumea reintră în cursul firesc.

   Titlul este legat de personaj  în sens denotativ și conotativ.  Vitoria este cea care  atrage atenția prin aluzii asupra armei crimei  și care îndeamnă pe Gheorghiță să o analizeze. Ea deconspiră făptașii printr-o metaforă legată de baltag, și dă putere printr-un stigăt feciorului să lovească pe criminal cu baltagul. Conotativ, instrumentul simbolizează  dezechilibrul resimțit de personaj în ordinea cosmică a lumii, și, de asemenea,  restabilirea necesară a organicității acesteia. În roman este vorba despre două astfel de arme: baltagul lui Calistrat Bogza, vechi, care ”știe multe” și pe care ”e scris sânge”, dar și cel nou, făurit pentru Gheorghiță, rămas nepătat și pe care îl așteaptă datoriile viitorului.

   Vitoria Lipan este un veritabil ”Hamlet feminin”,  personaj complex, din categoria ”oamenilor tari”(Constantin Ciopraga). Ea este exponentul omului de la munte, depozitar al unei filozofii și al unei mentalități ancestrale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *