Cântece de leagăn

Cuvânt înainte

Departe, universul naşte stele,
Şi visuri nasc la rândul lor din ele.
Doar unul ştie uşa casei mele
Şi îmi surâde alb dintre perdele.

Departe, perle-ascunde marea în adâncuri
Pe care doar pescarii temerari le tulbur;
Când pier cărări şi se ascund pământuri
Tu mic eşti perla mea între nisipuri.

Departe, pretutindeni şi aproape
Îmi stau de pază zilele curate
Din ochişorii tăi de tuş furate
În care arde jocul zi şi noapte.

Şi chem acum din cele patru vînturi
A mării şi a zării zeci de gânduri
Să-mpace zi cu zi şi noaptea-n rânduri
Şi cânt de vis să facă albe turnuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *