Caracterizările cuprind primul reper, statutul social, psihologic sau moral al personajelor, celelalte repere se pot vedea la eseuri http://literaturacopilariei.ro/eseuri-bac-2021-simplificate/
Harap-Alb
Personajul principal, eponim, are un loc central în desfășurarea epică, celelalte personaje evoluând din perspectiva rolului pe care îl joacă în formarea acestuia.
Ipostazele sociale în care este prezentat pot fi asimilate etapelor inițierii : fiu de crai, slugă, pețitor, împărat. Trecerea de la un statut social privilegiat la unul inferior, dificil, este asociată, în antiteză, cu îmbogățirea interioară, pentru ca în final valoarea celor două planuri -material și spiritual- să coincidă ca dreaptă recompensă.
Psihologic, Harap-Alb este inițiatul, tânărul care trebuie să își formeze caracterul . Deși se plânge de soarta sa, și-o asumă și perseverează în înfruntarea acesteia. El are psihologia omului care suferă pe nedrept, dar care se străduiește să rezolve această situație cu mijloacele cinstei, curajului și bunătății.
O trăsătură a personajului este puritatea morala.
Moara cu noroc, Ghiță
Personajul principal Ghiță este, de asemenea, un personaj rotund, care se transformă radical pe parcursul evenimentelor care au loc.
Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic întreprinzător într-o societate capitalistă în formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar planul său inițial nu-i depășește realist posibilitățile. Ca și cârciumar, este prosper, își face un bun renume și prin el locul devine binecuvântat.
La început, el are tăria morală de a-și asuma destinul celorlalți, și se dovedește un om harnic și cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent, tandru și protectiv. Devenit cârciumar, Ghiță își pierde treptat fermitatea morală, ajungând să accepte întovărășirea cu un tâlhar și un criminal pentru a-și asigura bunăstarea materială. El suferă o degradare progresivă, ajungând să își ucidă soția, autoiluzionându-se cu privire la responsabilitatea faptelor sale.
O trăsătură a personajului este indecizia.
Ion
Personajul principal Ion este un personaj rotund, cu însuşiri contradictorii, oscilând între cele două mari pasiuni ale sale.
Social, Ion este ilustrativ pentru clasa ţăranului sărac însetat de pământ : “ Toţi flăcăii din sat sunt varietăţi de Ion”(George Călinescu). Tipic prin legătura cu pământul, Ion este, în schimb, atipic prin mijloacele folosite pentru a-l obţine. Evolueaza social, dar nu și moral.
Psihologia lui Ion se organizează în jurul unei trăsături dominante- instinctul posesiunii. Procesele sale interioare sunt ușor de urmărit în fapte concrete. Inteligent, harnic, brutal, impulsiv, cinic, considerat de unii critici erou stendhalian, cu voinţă puternică, de alţii o brută, “căreia şiretenia îi ţine loc de deşteptăciune” ( George Călinescu), personajul “ trăieşte în preistoria moralei, într-un paradis foarte crud, el e aşa zicând bruta ingenuă”(N. Manolescu), care acţionează sub impulsul necesităţii .
O trăsătură primordială a personajului este iubirea pentru pământ.
Enigma- Costache Giurgiuveanu
Costache Girgiuveanu e personajul central al romanului Enigma Otiliei, către care converg toate energiile, din motive şi interese diferite: Otilia îl iubeşte, Felix îl simpatizează pentru că îl iubeşte Otilia , Pascalopol îl ocroteşte pentru că e tutorele Otiliei, clanul Tulea şi Stănică Raţiu îi vânează averea. Conflictul moştenirii îl are ca protagonist, atitudinea personajului temătoare şi oscilantă potenţând anvergura acestui conflict.
Statutul social al bătrânului este unul ascuns cu străşnicie în spatele aparenţei de nevolnicie şi umilinţă. Deţinător al unui număr de imobile şi proprietăţi, moştenitor al averii mamei Otiliei şi administrator al celei a lui Felix, în jurul dimensiunilor averii sale circulă zvonuri şi fabulaţii, confirmate atunci când îi arată lui Pascalopol suma ce doreşte să i-o lase Otiliei. Frate al Auricăi, tată vitreg al Otiliei, unchi al lui Felix, el este „ruda bogată” cu bizarerii de comportament a tuturor.
Psihologic, Giurgiuveanu este tipul clasic al avarului, umanizat de sinceritatea sentimentelor faţă de fiica sa vitergă, Otilia Mărculescu, şi de vaga afecţiune sau simpatie ce o poartă celorlalţi.
Trăsătura principală a personajului este avariția.
Ultima noapte- Ștefan Gheorghidiu
Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului “ca structură de caracter”.
Statutul social al lui Gheorgidiu suferă mai multe schimbări. Inițial este un student la filizofie sărac , dar apreciat în mediul universitar. Ca tânăr căsătorit, are o existență modestă și fericită. După primirea moștenirii de la unchiul Tache, este obligat să pătrundă în high life-ul societății bucureștene și să se implice în afaceri. Se înrolează , și în a doua parte a romanului are statutul de sublocotenent în armata română ce răspunde de plutonul 9 ca vârf al avangardei. În final, rănit, lăsat la vatră, divorțează și cedează o parte din bunurile materiale Elei.
Psihologic, este o natură dilematică, zbuciumată din cauza exigențelor absolutiste. Eroul își definește sinele prin cele două experiențe esențiale- dragostea și războiul.
O trăsătură definitorie a personajului este orgoliul superiorității.
Baltagul- Vitoria
Personajul central al romanului este fără îndoială Vitoria, al cărei nume reprezintă un semn al izbândei inteligenței, spiritului de dreptate și adevăr.
Social, ea este femeia puternică și aprigă de la munte, capabilă să conducă gospodăria în lipsa soțului. Dintr-o familie cu dare de mână, are piei de miel în pod, oi în munte, parale într-un cofăiel cu cenușă, plătește argatul și pe cei care îi oferă serviciile-preot, negustori, cârciumari. De asemenea, își asumă statutul de văduvă cu demnitate și hotărâre.
Psihologic, ea este expresia unei credințe străvechi, care se manifestă într-o anumită înțelegere a vieții și a datinilor. Este mamă puternică, soție iubitoare, respectă regulile comunității, propriile reguli precum și legile ancestrale, scrise în semnele vremii. Voința puternică este subordonată simțului datoriei.
Trăsătura principală a personajului este determinarea.
Ilie Moromete
Așa cum se autointitulează, Ilie Moromete este ” cel din urmă țăran”, un personaj exponențial, reprezentant al țăranului tradițional, și unul dintre personajele ” preferate” ale lui Marin Preda: ” Scriind, întotdeauna am admirat ceva, o creație preexistentă…eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl meu.”
Social, Moromete este țăranul mijlocaș, care duce un trai modest, dar stabil . El deține 14 pogoane primite prin împroprietărire, alături de lotul Catrinei, din care a vândut un pogon în timpul secetei. Aflat la a doua căsătorie, este capul unei familii hibrid, cu șase copii și multe provocări economice. Este un țăran respectat în sat și privit ca reper pentru faptul că dovedește o gândire mai pătrunzătoare decât ceilalți , lucru recunoscut prin deținerea unui post de consilier al primăriei într-o epocă trecută.
Moral, Moromete crede în valori perene transmise de mentalitatea tradițională, precum familia, omenia sau legătura cu pământul. Nu se va opri din a reduce prețul porumbului pentru a nu exploata situația dificilă a familiei unei muntence, și îi va împrumuta fără să ezite lui Țugurlan un sac cu grâu pentru a supraviețui până la seceră. Încrederea sa, exprimată și în al doilea volum, este aceea că ” binele n-a dispărut niciodată din lume”, în ciuda abaterilor temporare, și această filozofie de existență și-ar fi dorit să o transmită băieților.
Psihologic, personajul intră în scenă cu caracterul deja format, considerând că, în calitate de ” pater familias”, autoritatea lui este ascultată și înțeleasă de ceilalți. Scindarea familiei îl zguduie, dar nu îl face să își piardă identitatea. Problemele interioare reușește să le rezolve printr-o dialectică proprie, pe care o integrează unei viziuni ample asupra timpului.
O trăsătură definitorie a personajului este interpretarea proprie a lumii și a istoriei.
O scrisoare pierdută -Tipătescu
Social, Ştefan Tipătescu este prezentat încă din lista cu Persoanele de la începutul piesei în funcţia de prefect al judeţului. Superior prin pregătire, avere, statut social, Tipătescu are aere senioriale şi îşi foloseşte funcţia învestită ca privilegiu personal, pe fondul alegerilor pentru Camera Deputaţilor . În cadrul partidului, Trahanache este şef politic al puterii locale, iar Tipătescu- reprezentant al puterii centrale.
Moral, Tipătescu este sancționat ironic pentru legătura extraconjugală și oportunism, semnificativ în acest sens fiind numele de alint oferit în cercul intim, Fănică, care contrastează cu imaginea de stâlp al puterii judeţului. Mai idealist decât Zoe, el se dovedeşte dispus să abandoneze totul şi să fugă cu ea în lume, şi nu poate accepta ipocrizia politică a întovărăşirii cu Caţavencu. Pe parcursul piesei trăiește o deziluzionare care îl va maturiza, o reacţie în faţa “machiaverlâcurilor” care domină viaţa politică. Prin exclamația : “Ce lume!…Ce lume!…” el emite o judecata critica si aspra la adresa societății, fiind reprezentantul perspectivei auctoriale (personaj-reflector).
O trăsătură principală a personajului este ambiția.
Iona
Iona, personajul central al piesei cu același nume, este de asemenea un personaj modern, diferit de caracterele teatrului tradițional. El este o proiecție de viață interioară, reprezentant al conștiinței omului modern aflat în căutarea sinelui sub nesfârșite determinări exterioare.
Eroul sorescian are statutul social de pescar și de urmaș onomastic al unui profet. În teatrul parabolic, fiecare aspect este o metaforă. Iona este pescar de experiențe ale cunoașterii și de idealuri: ” De mult pândesc eu peștele ăsta. L-am și visat.” Când visează o fâță, exclamă: ”Asta se mai poate numi vis?” Efortul căutării este extenuant și poate consuma întreaga viață. Prădătorul poate deveni pradă: ” Apa asta e plină de nade. Tot felul de nade frumos colorate. Noi, peștii, înotăm printre ele atât de repede, încât părem gălăgioși.” Ca profet în legătură cu Iona biblic, personajul are datoria de a purta ” tot greul peștilor”, lăsând concesiv pe ceilalți să viseze marea fără pești. Psihologic și moral, Iona este, așa cum arată prima indicație scenică, în primul rând un om singur: ”Ca orice om foarte singur, Iona vorbește tare cu sine însuși”. Deși face referire la copii, la soție și, mai târziu, la mama, Iona nu stabilește legături de comunicare reale cu aceștia. El este omul scizionat de lupta singulară a înțelegerii propriei identități și, prin acest lucru, a identității umanității: ” omenirea întreagă e Iona, dacă-mi permite” ( Marin Sorescu).
Trăsătura principală a personajului este condiția tragică a acestuia.