●Enigma Otiliei- Caracterizarea lui Costache Giurgiuveanu

 

Enigma Otiliei- Caracterizare Costache Giurgiuveanu

 

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi de construcție a unui personaj dintr-un roman psihologic studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două scene/secvenţe comentate;

– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ, semnificative pentru construcția personajului (de exemplu: acțiune, incipit, final, conflict, tehnici narative, modalităţi de caracterizare, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.)

 

Rezolvare:

prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele din romanul studiat;

Costache Girgiuveanu e personajul central al romanului Enigma Otiliei, către care converg toate energiile, din motive şi interese diferite: Otilia îl iubeşte, Felix îl simpatizează pentru că îl iubeşte Otilia şi are compasiune faţă de el, Pascalopol îl ocroteşte pentru că e tutorele Otiliei, clanul Tulea şi Stănică Raţiu îi vânează averea. Conflictul moştenirii îl are ca protagonist, atitudinea personajului  temătoare şi oscilantă potenţând anvergura acestui conflict.

Statutul social al bătrânului este unul ascuns cu străşnicie în spatele aparenţei de nevolnicie şi umilinţă. Deţinător al unui număr de imobile şi proprietăţi, moştenitor al averii mamei Otiliei şi administrator al celei a lui Felix, în jurul dimensiunilor averii sale circulă zvonuri şi fabulaţii, confirmate atunci când îi arată lui Pascalopol suma ce doreşte să i-o lase Otiliei. Frate al Auricăi, tată vitreg al Otiliei, unchi al lui Felix, el este „ruda bogată” cu bizarerii de comportament a tuturor.

Psihologic, Giurgiuveanu este tipul clasic al  avarului,  umanizat de sinceritatea sentimentelor faţă de fiica sa vitergă, Otilia Mărculescu, şi de vaga afecţiune sau simpatie ce o poartă celorlalţi. Având ca modele pe Hagi Tudose, în literatura română, sau pe bătrânul Grandet, în opera lui Balzac, Costache Giurgiuveanu este, comparativ cu aceştia, un personaj mai complex, capabil de iubire dezinteresată, cu insinctul de conservare intact, dar fără a putea să-şi depăşească mania. „Să munceşti, să strângi. Asta-i toată filizofia.”-formulează personajul crezul său în viaţă.

Moral, Călinescu zugrăveşte  un avar simpatic, un bătrânel lamentabil şi meschin, un frate circumspect şi un tată-copil, care trăieşte cu teama de a nu fi jefuit, dar şi cu dorinţa de a fi un ocrotitor. Din perspectiva Otiliei, lui Felix sau a lui Pascalopol, Giurgiuveanu este, în fond, un om bun, dar cu „ciudăţeniile sale”.

evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/citate/secvenţe comentate;

Trăsătura primordială a personajului este avariţia. Ea este prefigurată de aspectul exterior şi interior al casei de pe Strada Antim în care locuieşte. Pentru Balzac, o casă e un document sociologic şi moral. Arhitectura, cu amestecul influenţelor incompatibile, executate în materiale precare, aflate în diferite stări de degradare, sugerează incultura, snobismul, zgârcenia şi delăsarea-” zidăria era crăpată şi scorojită”, „crăpăturile lungi şi neregulate ale pereţilor dădeau încăperii un aer de ruină şi răceală”. Corelată cu aceste detalii ale spaţiului, ţinuta bătrânului ilustrează mania sa de a reduce orice cheltuială: poartă ghete de gumilastic, ciorapi plini de găuri, nădragi prinşi cu sfoară. Avariţia personajului e o obişnuinţă, o natură, dovedită de primele replici din debutul romanului, ambele negaţii defensive: „Nu-nu-nu ştiu…nu stă nimeni aici…nu cunosc”; „N-n-n-n-am!”

Un alt episod care subliniază avariţia personajului  se află în capitolul XVIII. Moş Costache suferă un atac de congestie cerebrală şi este imobilizat la pat. Desfăşurarea este, de asemenea, scenică. Ochiul naratorului urmăreşte cu atenţie gesturile avarului, preocupat de cheile sale, plătind cu greu doctorul, neputiincios în faţa atacurilor familiei Tulea şi ale lui Stănică la adresa bunătăţilor culinare ascunse cu grijă, cu spiritul negustoresc neadormit, oferind în final lui Weissmann o seringă contra cost cu care să-i facă injecţie. Edificat asupra intenţiilor clanului Tulea, Giurgiuveanu hotărăşte să-i lase o sumă importantă Otiliei, dar amână din nou să o facă în fapt.  Imaginea cea mai revelatoare a destinului personajului este aceea în care bătrânul este surprins, noaptea, de Stănică, „stând foarte grav pe un vas de noapte,  cu cutia de tinichea sub braţ şi cu cheile într-altă mână”, sugerând mecanica de neclintit a sufletului său.

ilustrarea a două componente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale nuvelei studiate, semnificative pentru construcţia personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, registre stilistice, limbajul personajelor etc.);

Personajul are un loc central în desfăşurarea generală a acţiunii, conform celor două planuri narative : al conflictului succesoral declanşat de moştenirea considerabilei averi a lui Costache Giurgiuveanu, şi al formării tânărului Felix Sima, sosit la Bucureşti pentru a studia medicina, care trăieşte aici prima sa iubire .  În povestea moştenirii ocupă rolul-cheie. Costache Giurgiuveanu, rentier avar, creşte  pe Otilia Mărculescu şi este tutore lui Felix Sima . Averea lui este vânată de clanul Aglaei Tulea, sora acestuia, care luptă cu înverşunare cu oricine poate părea că îi periclitează planurile. După două atacuri de congestie cerebrală, pe fondul slăbiciunii bolii, banii , pe care refuză să îi depoziteze la bancă şi amână să îi dăruiască Otiliei, îi sunt furaţi de Stănică Raţiu-un „geniu al răului”, canalia inteligentă- ginerele Aglaei. Surprinzând furtul, Giurgiuveanu moare în urma unui atac de apoplexie. Stănică divorţează de Olimpia Tulea, devine om de afaceri temut  şi intră în politică. Totul confirmă teza balzaciană: „Zeul la care se închină toţi este banul”.

Conflictul oglindeşte, la rândul său, focalizarea energiilor în jurul personajului . Conflictul între clanul Tulea şi Otilia Mărculescu are la bază problema moştenirii averii lui Costache Giurgiuveanu. Aglae Tulea, veritabilă „mater familias”, îşi urmăreşte neobosit interesele  şi pe cele ale copiilor săi, în luptă  continuă cu toţi cei pe care  îi vede ca ameninţări ale acestor interese. Malignitatea personajului devine un nucleu generator al conflictelor familiei burgheze: între ea şi Costache, pentru moştenirea pe care cel din urmă ar vrea să i-o lase Otiliei; între familia ei şi Otilia, pentru aceeaşi moştenire ; între Aurica şi Otilia, pentru posibilii pretendenţi ai fetei sale la măritiş; între Titi şi Felix, pentru contrastul de inteligenţă şi realizare socială. Pentru că fac parte din aceeaşi categorie a avarilor însetaţi de avere, atacurile finale ale clanului Tulea faţă de Giurgiuveanu au ceva „din atacul unei haite de lupi asupra unuia de-al lor, rănit”.( Florin Şindrilaru)

Personajul este caracterizat în primul rând direct, făcându-i-se portretul în manieră balzaciană: „…Un omuleţ subţire şi puţin încovoiat…Capul îi era atins de o calviţie totală şi faţa părea aproape spână, şi, din cauza aceasta, pătrată… Ommul…zâmbea cu cei doi dinţi, clipind rar şi moale, întocmai ca bufniţele supărate de o lumină bruscă, dar privind întrebător şi contrariat”. Portretul fizic este completat de cel moral, care reiese prin caracterizare indirectă din fapte, limbaj, relaţia cu alte personaje. Bâlbăiala sa este o strategie de prudenţă şi tatonare a terenului, dezorientare a adversarului. Acţiunile sale dovedesc teama obsesivă de a pierde bani, în ciuda pornirilor de generozitate. Avariţia îi dă siguranţă, e o mentalitate lăsată moştenire de familia sa, pe care o împărtăşeşte cu Aglae. La limita între comic şi tragic, lupta pentru a nu fi furat şi pentru a ciupi de

Prin Costache Giurgiuveanu autorul reușește să creeze un personaj  convingător, care depășește schematismul tiparului său.