● „Enigma Otiliei”-Roman interbelic/realist balzacian

936299

Enigma Otiliei-Roman interbelic/realist balzacian

Intitulat iniţial “Părinţii Otiliei”,   Enigma Otiliei este  un roman aparținând  realismului.  Se încadrează în această categorie prin: temă, motive– moştenirea, paternitatea, familia burgheză, parvenitismul; specificul perspectivei narative: naraţiunea la persona a III-a, viziunea “dindărăt”, narator omiscient şi omniprezent; structura-simetrică, închisă; specificul descrierii-minuţioasă, cu detalii semnificative, conform convingerii că omul este produsul mediului în care trăieşte; personaje- tipice,  construite în jurul în jurul unei trăsături dominante.

(Opțional-Publicat în 1938, al doilea roman al autorului George Călinescu , după „Cartea nunţii”,  “Enigma Otiliei”  aparţine perioadei interbelice, perioadă în care literatura română îşi organizează realizările valorice în jurul curentului modernist teoretizat de Eugen Lovinescu. George Călinescu se opune în epocă tendiţelor proustianismului şi gidismului pătrunse în literatura română prin Camil Petrescu , optând pentru clasicism şi obiectivitate: “Tipul firesc de roman este deocamdată cel obiectiv”.   În acest context Călinescu realizează prin  “Enigma Otiliei” un roman realist de factură balzaciană .)

O primă trăsătură a realismului balzacian este  tipologizarea personajelor. Încă de la început se profilează prin replici, aluzii , gesturi, ticuri verbale- tipare caracterologice : avarul iubitor de copii ( moş Costache Giurgiuveanu), “baba absolută, fără cusur în rău” (Aglae Tulea), fata bătrână ( Aurica Tulea), dementul senil ( Simion Tulea), arivistul, un „demagog al ideii de paternitate”, impostor şi sentimental ( Stănică Raţiu), cocheta ( Otilia), ambiţiosul ( Felix), aristocratul rafinat- “un pesonaj nou” ( Leonida Pascalopol). Personajele sunt reprezentative pentru o întreagă categorie socială sau umană.

Simetria incipit-final accentuează viziunea  realistă, în sistem închis, a universului romanesc. Naratorul prezintă aceeaşi stradă, aceleaşi case, aceeaşi curte, în seara lui iulie 1909, când Felix Sima pătrunde în universul familiei Giurgiuveanu,  şi zece ani mai târziu, ca încheiere definitivă a etapei . Tehnica restrângerii cadrului, de la stradă la case, de la case la interioare şi la figurile personajelor este o modalitate de pătrundere în psihologia personajelor. Pentru Balzac, o casă e un document sociologic şi moral. Arhitectura, cu amestecul influenţelor incompatibile, executate în materiale precare, aflate în diferite stări de degradare, sugerează incultura, snobismul, zgârcenia şi delăsarea, declinul unei lumi care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu şi fondul cultural. Aspectele sunt anticipatoare, marcă a omniscienţei realiste. Peste ani, Felix va regăsi strada Antim, cu casa lui moş Costache ” leproasă, înnegrită”. Curtea năpădită de scaieţi şi poarta cu lanţ sugerează trecerea implacabilă a timpului, confirmată de reformularea  replicii inițiale a lui Costache Giurgiuveanu: „Aici nu stă nimeni!”

Romanul depăşeşte  modelul realismului clasic prin poziţia unui narator –comentator, care, “în loc să înfăţişeze realitatea, o studiază pe probe de laborator”( Nicolae Manolescu), numai un ochi al romancierului privind viaţa- celălalt- “literatura însăşi”. Din această perspectivă, Enigma Otiliei este considerat „metaroman”, precursor al postmodernismului.

De asemenea, este un roman modern prin  elemente  precum -tema citadină, ambiguitatea personajului titular, folosirea unor tehnici precum  reflectarea poliedrică sau desfăşurarea scenică a anumitor episoade,  inserarea elementelor de romantism ( decrierea imensităţii fantastice a Bărăganului -“ definitoriu pentru Călinescu este simţul grandiosului, al monumentalului”- Eugen Simion) sau de naturalism- înfăţişarea proceselor psihice deviante, a grotescului sau a cinicului .

Un prim episod care reflectă specificul viziunii călinesciene este acela al galeriei personajelor din incipitul romanului. Prin intermediul lui Felix, care pătrunde în universul familiilor Giurgiuveanu şi Tulea, cititorul face cunoştinţă în manieră balzaciană cu întreg peisajul tipologiilor prozei realiste. În odaia foarte înaltă şi încărcată de fum ”ca o covertă de vapor pe Marea Nordului”, adunaţi în jurul mesei pe care se joacă table şi cărţi, se află  cei care vor avea un rol important în desfăşurarea epică a romanului. Naratorul notează minuţios fiecare aspect revelator: familiaritatea neobişnuită a  gesturilor Otiliei, generozitatea şi slăbiciunea lui Pascalopol pentru ea-  îi oferă cu discreţie un inel cu safir, răutatea acră a Aglaei, care îi face aluzie lui Pascalopol la faptul că sosirea lui Felix va fi o distracţie nouă pentru Otilia, refuzul speriat al lui Giurgiuveanu de a o împrumuta pe sora lui , ocheadele Auricăi către Felix. Întregul tablou pare desprins dintr-o comedie de moravuri, prezentat dintr-o perspectivă critică și polemică.

Un alt episod care subliniază tema moştenirii şi influenţa viziunii balzaciene -în special cea din “Pere Goriot” şi “Eugenie Grandet”- se află în capitolul XVIII. Moş Costache suferă un atac de congestie cerebrală şi este imobilizat la pat. Desfăşurarea este, de asemenea, scenică. Ochiul naratorului urmăreşte cu atenţie gesturile avarului, preocupat de cheile sale, plătind cu greu doctorul, neputincios în faţa atacurilor familiei Tulea şi ale lui Stănică la adresa bunătăţilor culinare ascunse cu grijă, cu spiritul negustoresc neadormit, oferind în final lui Weissmann o seringă contra cost. Clanul Tulea, rapace, sărbătoreşte cu un festin moartea neîntâmplată, joacă partide de cărţi, se instalează milităreşte în casă  şi veghează asupra moştenirii. Otilia şi Felix, singurii îndureraţi de starea bătrânului, cheamă pe Pascalopol, care, loial, aduce un doctor universitar şi îngrijeşte pe bolnav. Edificat asupra intenţiilor clanului Tulea, Giurgiuveanu hotărăşte să-i lase o sumă importantă Otiliei, dar amână din nou să o facă în fapt.  Episodul concentrează epic schema întregului roman.

Viziunea despre lume a autorului se oglindeşte în primul rând în desfăşurarea generală a acţiunii, conform celor două planuri narative : al conflictului succesoral declanşat de moştenirea considerabilei averi a lui Costache Giurgiuveanu, şi al formării tânărului Felix Sima, sosit la Bucureşti pentru a studia medicina, care trăieşte aici prima sa iubire . Viziunea realistă însoţeşte mai ales povestea moştenirii. Costache Giurgiuveanu, rentier avar, deţinător al mai multor imobile şi  variate proprietăţi, creşte  pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă; de asemenea, este tutore şi administrator al veniturilor lui Felix Sima . Averea lui este vânată de clanul Aglaei Tulea, sora acestuia, care luptă cu înverşunare cu oricine pare că îi periclitează planurile. În final, banii bătrânului, pe care refuză să îi depoziteze la bancă şi amână să îi dăruiască Otiliei, sunt furaţi de Stănică Raţiu- avocat, un „geniu al răului”. Surprinzând furtul, Giurgiuveanu moare în urma unui atac de apoplexie. Stănică divorţează de Olimpia Tulea, devine om de afaceri temut  şi intră în politică. Totul confirmă teza balzaciană: „Zeul la care se închină toţi este banul”.  Pe de altă parte, personajele care se sustrag acestei fascinaţii- Felix şi Pascalopol, care au o concepţie morală asupra vieţii , trăiesc sub diferite forme experienţa esenţială a iubirii, obiectul adoraţiei lor fiind, în final, inefabilul feminin. „Enigma” este decriptată gnomic de însuşi autor: ” Enigmatică va fi în veci fata care respinge, dând totuşi  dovezi de afecţiune.”

Conflictul oglindeşte, la rândul său, tema romanului. Conflictul între clanul Tulea şi Otilia Mărculescu are la bază problema moştenirii. Aglae Tulea, veritabilă „mater familias”, îşi urmăreşte neobosit interesele  şi pe cele ale copiilor săi, în luptă  continuă cu toţi cei pe care  îi vede ca ameninţări . Malignitatea personajului devine un nucleu generator al conflictelor familiei burgheze: între ea şi Costache, pentru moştenirea pe care cel din urmă ar vrea să i-o lase Otiliei; între familia ei şi Otilia, pentru aceeaşi moştenire ; între Aurica şi Otilia, pentru posibilii pretendenţi ai fetei sale la măritiş; între Titi şi Felix, pentru contrastul de inteligenţă şi realizare socială. Conflictul controlat, neostentativ, între Felix şi Pascalopol, între tânărul cu o poziţie socială care abia se profilează la orizont, aflat la vârsta primelor experienţe erotice şi maturul bogat, rafinat , singur şi resemnat, subliniază tema formării ce dă caracterul de bildungsroman operei. Alegându-l pe Pascalopol, ca posibilitate mai realistă,  Otilia îl învaţă, inconştient, pe Felix că pasiunea fără compatibilitatea intereselor  este trecătoare. Tânărul va confirma adevărul aceastei lecţii căsătorindu-se mai târziu „într-un chip care se cheamă strălucit”.

Romanul Enigma Otiliei reflectă în mod realist imaginea societăţii burgheze în Bucureştiul transformărilor începutului de secol XX. Declinul unei lumi, pe rămăşiţele căreia se clădeşte o alta, cu energiile sale, este zugrăvit cu mijloace clasice,  împletite cu elemente de romantism şi modernism. Viziunea autorului este  caragialescă, iar romanul o „comedie molierească” tratată cu mijloacele narative ale realismului. Numit un „cinic jovial”, Călinescu relizează în „Enigma Otiliei” un joc intelectual şi estetic care subjugă cititorul. Ne este prezentată o realitate interpretată, care cucereşte atât prin conţinut, cât şi prin comentariul acesteia .

Romanul „Enigma Otiliei” se înscrie în sfera realismului critic  balzacian, dar, precum personajele sale, depăşeşte limitele acestui tipar.

http://literaturacopilariei.ro/baltagul-viziunea-despre-lume/

Enigma Otiliei- schema eseului

Perioada interbelică-modernism vs clasicism și obiectivitate

Prima trăsătură a realismului- tipologizarea personajelor

A doua trăsătură a realismului- simetria incipit-final

Un prim episod reprezentativ- venirea lui Felix în casa lui Moș Costache Giugiuveanu

Al doilea episod – atacul lui Giurgiuveanu, capitolul XVIII

Acțiunea -două fire narative: moștenirea, iubirea

Conflictul- Aglae și restul personajelor, Felix și Pascalopol

7 păreri la “● „Enigma Otiliei”-Roman interbelic/realist balzacian

  1. Andreea

    eseurile de pe site-ul asta sunt impecabile, fara cusur. cele mai bune pe care le-am gasit pana in momentul asta pe internet. ideile sunt foarte frumos formulate si, cel mai important, sunt structuurate pe reperele noi. pentru mine structura conteaza foarte mult pentru ca altfel mi se pare imposibil de retinut un volum asa de mare de informatie (mai ales intr-un timp asa de scurt :)) )

    va multumesc din suflet si aveti tot respectul meu pentru munca depusa.

    Răspunde
  2. Rafael

    Eseurile sunt, in general, bine structurate.
    Ce nu mi se pare mie in regula la acest eseu…nu sunt sigur dar la primul reper opera trebuie incadrata intr-un curent,tipologie etc….Dar intr-una, nu in toate. Adica eu cred ca trebuie scris despre un curent anume,sa zicem realism,nu despre toate

    Răspunde
    1. Ionela Basota

      La reperul 1, unele informații sunt pentru diferite tipuri de cerințe. De pildă, dacă vă cer un roman interbelic, atunci pot interesa și trăsături ale perioadei, în context. Enigma e mai mult decât un roman realist balzacian, pentru că Balzac scrie cu un secol înainte. Dar scrii sau nu ce e în plus. Opțional.

      Răspunde

Dă-i un răspuns lui Ionela Basota Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *