Exemplu compunere descriptivă(-reflexivă)

( Compunerea este la persoana a III-a, dar poate fi trecută la persoana I, dacă așa specifică reperele.)

Prima întâlnire a unui copil cu marea

Mihai avea 13 ani. Era un copil obișnuit, dar cu o problemă pe care unii ar considera-o un pic neobișnuită: pielea sa, de un alb-străveziu, era un impediment în calea lungilor plimbări pe care și le-ar fi dorit sub soarele zâmbitor al verii. Părinții îl protejau cu multe creme și multe straturi textile, ușoare și diafane, dar mereu suficient de opace ca să-i mulțumească. De aceea nu fusese niciodată la mare. Până acum.
Anul acesta lucrurile aveau să se schimbe! După pregătiri îndelung negociate, un drum nesfârșit pe șosele prăfuite, priviri fugare la crâmpeie de străluciri printre vapoare din goana mașinii pe drumul de cazare către hotel, iată-l în sfârșit pe plajă, cu picioarele afundându-i-se la fiecare pas în nisip! Marea! Recunoștea că era copleșit. Deși o aștepta, era luat prin surprindere. Întinderea nesfârșită, aerul ușor rece și ușor sărat, țipetele pescărușilor, strălucirea pe alocuri întunecată, pe alocuri orbitoare a undelor mișcătoare, toate îl potopeau într-o senzație de prea-plin, ca un motagne-russe. Aici, era tulburată și învălurită. În depărtare, se liniștea la supafață, dar parcă purta o lupă misterioasă în adâncuri. Era vie, ademenitoare și amenințătoare. Se simți dintr-o dată mic, în fața a ceva ce poate arăta că natura este supremă, magnifică și cu rostul ascuns de ne aminti, nouă, oamenilor, că ne putem bucura uimiți de lucruri mai presus de noi. Rămase cu toate lucrurile în brațe, geanta de plajă cu zecile de loțiuni, umbrela, salteaua, încremenit. Părinții trecură încet, cu grijă, pe lângă el, ca și cum ar fi respectat un moment solemn.
Întotdeauna e bine de respectat prima întâlnire a unui copil cu marea.