Exprimare părere

Eu cred că bunicii au o relație specială cu nepoții lor. Se poate spune că aceștia trebuie să ”asculte” de nepoți, cu înțelepciune și echilibru.

Aș menționa în primul rând faptul că bunicii își tratează nepoții cu multă permisivitate și răbdare, de aceea pare că ”ascultă” de ei. Dacă părinții sunt apăsați de responsabilitatea creșterii și educării copiilor, bunicii le oferă  cele mai frumoase amintiri prin starea de siguranță și prin libertatea de care se bucură în compania lor. Așa cum se observă în textul ”Dosarul mascotelor Patata”, bunicii se supun dorințelor nepoțelului Bobo cu privire la felul în care sunt numiți- Bunik și Bunique, acceptând din iubire ideile acestuia. De asemenea, par a fi complicii copiilor în fața tatălui lui Teo. În fragmentul din ”Heidi”, bunicul ascultă dorințele fetiței și îi oferă tot ce are nevoie fără a se opune și fără a-i impune părerile lui. Astfel, se observă faptul că bunicii oferă nepoților demnitate și încredere în ei înșiși.

În al doilea rând, libertatea oferită de bunici dă un sentiment al siguranței care încurajează încrederea în sine și asumarea de responsabilități . Dimpotrivă, bunicii reușesc uneori mai mult decât părinții  să își pregătească nepoții pentru provocările vieții prin metodele lor afective. De exemplu, în cartea ”Minunea” de R J Palacio, personajul Via are o relație specială cu bunica ei. Dacă pentru toți ceilalți membri ai familiei fratele Viei, August, este centrul universului, pentru Buni, Via este o prioritate. Atunci când trebuie să înfrunte dificultățile adolescenței, dar și să-și sprijine  fratele cu necesități speciale, amintirea bunicii care o iubea mai presus de oricine este o certitudine care o protejează, și pe care o lasă ” să o acopere ca o pătură”. Astfel, și după moartea bunicii, acest secret e o amintire care o ajută pe Via să fie mai puternică în viață.

În concluzie, eu cred că bunicii, pentru a-și îndeplini rolul , trebuie să asculte de nepoți, permițându-le o libertate care altfel le-ar lipsi. Dacă fac acest lucru cu măsură și înțelepciune, își vor ajuta nepoții să fie mai responsabili și mai conștienți de valoarea inițiativelor lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *