Forme hibride ale civilizației românești

Forme hibride ale civilizației în Țările Române ( între Orient și Occident) -sec. XIX, astăzi

După părerea mea, ar fi greșit să vorbim despre hibridizarea civilizației românești în sec XIX și nu numai, fără a ne referi la specificul geografic, istoric și sufletesc al poporului nostru. Eterogenitatea frapantă a influențelor, vizibilă pe străzile Iașiului de secol XIX sau in cartiere amestecate ale Bucureștiului modern nu poate fi înțeleasă fără această necesară contextualizare. Ea scoate în evidență atât motivele care stau la baza fenomenului hibrid, cât și regăsirea permanentă a propriului specific, a tradiției unde ” Identitatea și Diferența se acceptă și se îmbogățesc reciproc”. ( Sorin Alexandrescu, Paradoxul românesc)
”Dorul de altceva” în cultura română, fie că se manifestă prin franțuzisme, prin strălucitoarele saloane literare, prin lornionul aurit de pe nasul ”vreunui pedant” , cum ar spune Mihai Eminescu, prin anglicisme, adoptarea ultimelor descoperiri în materie de tehnologie și accesul la cea mai rapidă conexiune la internet de pe continent, cum ar constata astăzi un specialist, nu face decât să sublinieze dorința funciară a unei picături de latinitate de a-și găsi drumul identitar, lipsit de sprijinul unui Occident prea depărtat , înconjurat de vecini care i-au amenințat inegritatea teritorială și cu care are prea puține afinități. Așa cum observa Nicolae Manolescu în ”Istoria critică a literaturii române”, societatea română în primele decenii ale secolului XIX nu este decât la suprafață teatrul de contraste din ochii occidentalului. ” Ea este în fond o lume organică”, fără sentimentul scindării. Ciclul ”Chirițelor” , ”Balta Albă”, fiziologiile lui Costache Negruzzi nu au, în fond, nimic dramatic. Ele satirizează mentalitatea unei burghezii în plină criză mimetică, dar în ansamblu, parada lor e privită cu destulă îngăduință. Note de călătorie și amintiri din epocă citate de Neagu Djuvara în capitolul ”Boierii” din lucrarea ”Între Orient și Occident…” observă stadiul înapoiat al infrastructurii, al cutumelor domestice, dar și deschiderea și adaptabilitatea, modernizarea rapidă- în special a femeilor, care, de pildă, trec între 1806 și 1807 în masă și fără ezitare la vestimentația, limbajul și mobilarea locuințelor europenești .
Contextul istoric și geografic subliniază celebra afirmație a lui Mateiu Caragiale din Craii de Curtea Veche: ” Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’orient, ou tout est a leger” (Ce vreti, noi suntem aici la portile Orientului, unde totul este luat usor). După o lungă perioadă de influență otomană în Muntenia și Moldova și de stăpânire habsburgică în Transilvania, luptând cu mijloace ideologice puține, determinate practic, prin cronicari, poeții Văcărești, Dinicu Golescu, prin Școala Ardeleană, românii iau act dintr-o dată prin intelectualitatea proaspăt școlită în străinătate de existența unei civilizații vestice care își câștigase drepturile și libertățile în câteva secole de luptă ideologică. Recunoscând caracterul ei superior, recuperează în câteva decenii secolele de istorie și cultură ignorate până atunci. Revoluțiile de la 1821 și de la 1848 înlesnesc eliberarea de influența Orientului, și ”scriitorii pașoptiși devin oamenii începutului de drum”.
Tabloul contrastelor nu este însă ceva neobișnuit. La începutul secolului XVIII, în plin avânt al ideilor iluministe, moda călătoriilor dezvăluie modul de viață al țăranilor francezi. De pildă, paginile călătorului englez Arthur Young sunt un document dramatic care exprimă revolta unui spirit luminat față de condițiile primitive în care trăiesc aceștia, departe de strălucirea pariziană și de ideologiile insistent articulate. Vor urma Revoluția franceză, alte lupte politice și ideologice până la căpătarea echilibrului. În mod asemănător, spiritul românesc a căutat mereu un echilibru, iar perspectiva înțelegerii juste cu ochi nostalgic a trecutului face parte din dobândirea acestui echilibru.
În concluzie, fenomenul hibridizării nu alterează semnificativ prefacerile formării unui nou profil cultural , ci este doar o față inerentă a unui proces ce trebuie înțeles în complexitatea conjucturii de apariție .