● Ion -Caracterizare

Caracterizare- Ion de Liviu Rebreanu

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi de construcție a unui personaj dintr-un roman psihologic studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două scene/secvenţe comentate;
– analiza a două elemte de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ, semnificative pentru construcția personajului (de exemplu: acțiune, incipit, final, conflict, tehnici narative, modalităţi de caracterizare, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.)

Caracterizare- Ion de Liviu Rebreanu

prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele din romanul studiat;

Romanul  Ion de Liviu Rebreanu, cel care deschide în 1920 seria marilor romane ale literaturii interbelice, are în centru figura emblematică a personajului eponim, Ion Pop al Glanetaşului.

Personajul principal Ion este exponent al ţăranului român şi al iubirii sale pentru pământul “ care ne-a modelat trupul şi sufletul ”( Liviu Rebreanu- Laudă ţăranului român).

El este un personaj rotund, cu însuşiri contradictorii, oscilând  şi evoluând între cele două mari pasiuni ale sale.

Social, Ion este  ilustrativ pentru clasa ţăranului sărac însetat de pământ : “ Toţi flăcăii din sat sunt varietăţi de Ion”(George Călinescu).   Tipic prin legătura cu pământul, Ion este, în schimb, atipic prin mijloacele folosite pentru a-l obţine. Realizat prin tehnica basoreliefului, personjul îşi dezvăluie trăsăturile tridimensional, surprins în diferite unghiuri şi în diferite lumini, convingând prin impresia de zugrăvire completă, veridică.

Psihologia lui Ion se organizează în jurul unei trăsături dominante- instinctul posesiunii. Procesele sale interioare sunt ușor de urmărit și se oglindesc în acte concrete. Inteligent, harnic, brutal, impulsiv, cinic, considerat de unii critici erou stendhalian, cu voinţă puternică ( Eugen Lovinescu), de alţii o brută, “căreia şiretenia îi ţine loc de deşteptăciune” ( George Călinescu),  personajul poate avea, în final, statutul moral formulat de criticul Nicolae Manolescu: “Ion trăieşte în preistoria moralei, într-un paradis foarte crud, el e aşa zicând bruta ingenuă”, care acţionează sub impulsul necesităţii ca acoperire morală.

De asemenea, având în vedere voinţa de a-şi subordona destinul propriilor ambiţii, supraaprecierea în  lupta cu forţe mai mari decât ale sale, Ion este, în acelaşi timp, un personaj tragic ,  justificând prin finalul său definiţia romanului realist ca “istorie a unui eşec”.

evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/citate/secvenţe comentate;

O trăsătură primordială  a personajului este iubirea pentru pământul care l-a născut, perceput simultan ca terra mater (“de mic i-a fost mai drag decât o mamă”) şi ca proprietate ce garantează succesul social, într-un amestec de adoraţie mistică şi orgoliu posesiv.

O secvenţă ilustrativă în acest sens este aceea a horei din debutul romanului. Pagină de monografie, descrierea horei este, de asemenea, ocazie de prezentare a organizării ierarhice a satului. În această ierarhie, Ion are o poziţie hibridă. Respectat ca lider al flăcăilor neînsuraţi datorită calităţilor și autorităţii de care dă dovadă, Ion este desfiinţat prin apelativele folosite de Vasile Baciu ( sărăntoc, hoţ şi tâlhar) care scot la iveală latura sa vulnerabilă: lipsa pământului, şi, deci, sărăcia. Din cauza mândriei rănite, cu rădăcini adânci în frustrarea sufletului ţărănesc lipsit de obiectul existenţei sale, se declanşează latenţe obscure ale comportamentului său. Deşi nu prezintă antecedentele unui suflet odios, Ion cade într-o demenţă a deziluziei. Setea de răzbunare se îndreaptă împotriva lui George Bulbuc, într-o scenă sângeroasă, dar şi în înnoirea hotărârii de a-şi duce la îndeplinire planul de a se însoţi cu Ana şi cu pământurile acesteia. În slujba atingerii acestui scop, scena horei prezintă un întreg spectru al metodelor mai mult sau mai puţin disimulate folosite de personaj.

O a doua secvenţă semnificativă pentru patima ţăranului pentru pământul dobândit cu greu apare în capitolul Sărutarea. Este o scenă memorabilă ce ilustrează dimensiunile ancestrale ale relaţiei ţăranului cu pământul său. Ion primeşte proprietăţile lui Vasile Baciu legal. E primăvară şi  merge prima oară să le vadă, pentru că “ dragostea lui avea nevoie de inima moşiei.” Pământul, personaj stihial, are în sine o uriaşă “anima”. În mijlocul delniţei, Ion îl sărută “cu voluptate”; “şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor”.  Împlinit, îşi vede puterile hiperbolizate: “Se vedea acum mare şi puternic, ca un uriaş din basme”, iar personajul htonic zace, în sfârşit, la picioarele lui, învins.

ilustrarea a două componente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale romanului studiat, semnificative pentru construcţia personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, registre stilistice, limbajul personajelor etc.);

Accentul pus pe zugrăvirea personajului principal se reflectă  în construcţia acţiunii. Pe scurt, povestea are la bază dorinţa unui ţăran sărac, dar harnic, de a-şi depăşi condiţia şi de a-şi satisface setea de pământ, pentru că “toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată, dacă n-are şi el pământ mult, mult…”. Ascultând glasul acestei dorinţe primordiale, el seduce o fată bogată, pe care nu o iubeşte, silind pe tatăl acesteia -Vasile Baciu- să  permită căsătoria lor. Punctul de plecare este biografic. Rodovica, fata unui ţăran înstărit din satul natal , se lasă sedusă de cel mai nevrednic fecior al satului. Personajul central este, de asemenea, inspirat de o figură reală, un ţăran sărac, cu nume omonim,  din satul autorului. Ion devine un personaj complex prin faptul că nu se limitează la satisfacerea primei sale pasiuni. Îşi doreşte, cu aceeaşi încrâncenare, satisfacerea glasului iubirii, din nou o imposibilitate, deoarece Florica, prima sa iubire, este acum căsătorită cu George Bulbuc. În încercarea de a se împotrivi destinului său, de a stabili o ordine proprie, subordonată ambiţiei şi dorinţelor sale, Ion încalcă legi nescrise. Determinând moartea copilului său Petrişor, prin neglijenţă,  şi a Anei, care, conştientă că nu este iubită, se spânzură, ridicând mâna împotriva părinţilor, revoltându-se împotriva binefăcătorului său-învăţătorul Herdelea, comiţând adulter, Ion suportă în final pedeapsa implacabilelor legi ale vieţii. Nu întâmplător este ucis cu o sapă, unealtă legată de pământul care îl supune pentru ultima oară.

Conflictul principal care stă la bază temei romanului îl are, de asemenea, în prim-plan pe Ion. Conflictul exterior între Ion şi Vasile Baciu, care nu vrea să-şi dea fata după un “sărăntoc”, ci după alt “bocotan”, George Bulbuc, conform unei înţelegeri vechi între familii, marchează prin etapele sale etapele acţiunii. În plan secundar există mai multe conflicte – între Ion şi Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ care fusese înainte a Glanetaşilor (“inima îi tremura de bucurie că şi-a mărit averea”),  între Ion şi George Bulbuc, un sărăntoc şi un bocotan. În plan interior, există un conflict între glasul iubirii şi glasul pământului la nivelul personajului principal, soluţia fiind ca acesta să se lase stăpânit pe rând, cu acceaşi pasiune, de fiecare. dar şi un conflict simbolic, între voinţa acestuia şi legile superioare ale pământului- stihie, amintind de confruntarea cu destinul-hybris-care determină căderea  personajului în tragediile greceşti.

Modalităţile de caracterizare sunt multiple. Ion este caracterizat direct, atât de către narator: “iute şi harnic, ca mă-sa”; “ munca îi era dragă, oricât ar fi fost de grea, ca o râvnă ispititoare”, cât şi de alte personaje, în diferite momente ale acţiunii: “Ion e băiat cumsecade; e muncitor, e harnic, e săritor, e isteţ “( Maria Herdelea); “ eşti un stricat şi-un bătăuş şi-un om de nimic…te ţii mai deştept ca toţi, dar umbli numai după blestemăţii ”( preotul Belciug). Autocaracterizarea evidenţiază frământările sufleteşti prin  monologul interior: “ Mă moleşesc ca o babă năroadă… Aş fi o nătăfleaţă să dau cu piciorul norocului pentru nişte vorbe…”

Caracterizarea indirectă se realizează, de asemenea, folosind  resurse multiple. Prin limbaj, personajul dovedeşte abilitate de adaptare şi de a folosi pe ceilalţi în obţinerea reacţiei favorabile planurilor sale-îşi nuanţează limbajul în funcţie de interlocutor, folosind registre diferite: este respectuos cu învăţătorul, ironic cu Vasile Baciu, agresiv cu cei care îi ameninţă scopurile. Gesturile şi mimica îi trădează intenţiile: “avea ceva straniu în privire, parcă nedumerire şi un vicleşug neprefăcut”. Comportamentul scoate în evidenţă trăsături variate precum hărnicia, puterea voinţei, lăcomia, brutalitatea sau lipsa de consideraţie.  Prin relaţia cu alte personaje influenţează, într-o măsură mai mare sau mai mică, pe toţi cei cu care intră în contact, dovedind statutul său de personaj central.

 

Ion este un personaj memorabil, ipostază a omului teluric, învins de  orgoliul sub impulsul căruia se angrenează în lupte pe care nu le poate susţine psihologic și moral.  Sfârşitul personajului este în mare măsură o urmare a acţiunilor sale directe, căci Ion îi furnizează inexplicabil lui George direcţia loviturilor în întuneric. Luând forma destinului, Ion se autopedepseşte.  Dar naratorul lasă posibilitatea unei  continuări, căci Florica este însărcinată, iar unii cred că ar fi copilul lui Ion. Conform concluziei finale a naratorului: “Câţiva oameni au murit, alţii le-au luat locul…”,  viaţa  va repeta, poate, într-o altă formă, destinul personajului principal al romanului, în  curgerea ei ciclică.

Ion rămâne astfel un personaj de referinţă prin semnificaţiile ce se pot atribui imaginii sale .