Redactează un ese de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularitățile unui text poetic studiat, aparținând lui Nichita Stănescu (neomodernismului).

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

• evidențierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-un curent cultural/literar;
• prezentarea modului în care tema se reflectă în textul poetic studiat, prin comentarea a două imagini sau idei poetice;
• analiza, la alegere, a două elemente de compoziție și limbaj, semnificative pentru textul poetic studiat, din seria: titlu, imaginar poetic, figuri semantice (tropi), motive poetice.

 

• Nichita Stănescu face parte, alături de Mihai Eminescu și Tudor Arghezi din seria poeților care au influențat hotărâtor evoluția limbajului  literar românesc. Cel mai cunoscut reprezentant al neomodernismului, Nichita Stănescu realizează prin poezia În dulcele stil clasic o artă poetică și un poem de dragoste cu funcție de reprezentare a ciclului pe care îl deschide.

” În dulcele stil” clasic aparține neomodernismului prin concepția artistică pe care o oglindește: este o poezie de viziune și de construcție în același timp, caracterizată de insolitul imaginilor artistice, ambiguitatea dublei determinări, pastișarea voită a atitudinii față de sentiment, metaforismul, căutarea în asociații neobișnuite a ”verbului” capabil să redea esența ideii. Neomodernismul reia legătura întreruptă în aproape două decenii de literatură excusiv proletcultistă cu valorile sensibilității modernismului interbelic.  Publicată în 1970, În dulcele stil clasic este deja o etapă de maturitate a neomodernismului stănescian prin folosirea în notă detașat-ironică a unor modele poetice anterioare.

O trăsătură neomodernistă prezentă în poezia lui Nichita Stănescu este ambiguitatea dată de posibilitatea dublei interpretări- din perspectiva eului liric-îndrăgostit sau a eului liric-creator. Întâlnirea ca element central al conținutului poetic poate fi înțeleasă având ca obiect al adorației atât prezența feminină-nedeterminată și diafană(pasul tău de domnișoară), cât și Poezia însăși, act pur al creației. O altă sursă a ambiguității este limbajul  prin care poetul recrează un univers configurat viziunii sale originale.

De asemenea, poezia aparține neomodernismului prin realizarea concretă a abstracțiilor, într-o ”metafizică a concretului și o fizică a emoțiilor”( Nicolae Manolescu). Transferul între cele două planuri material-imaterial se realizează în imagini neobișnuite, surprinzătoare. De exemplu, se observă progresia către abstractizare a surselor apariției feminine ( ”dintr-un bolovan../dintr-o frunză verde, pală…/dintr-o înserare-n seară…/ dintr-o pasăre amară.”)

O primă imagine poetică relevantă pentru tema textului este aceea a întâlnirii efective sau a momentului de grație în care eul liric recurge la prodecedeul descriptiv al mimesis-ului pentru a crea tabloul figurativ al contactului fugitiv cu iubirea/poezia: ” o secundă, o secundă/ eu l-am fost zărit în undă”. Folosirea trecutui arhaic- ”l-am fost zărit”, precum și a epitetului ornant ”roșcată fundă” creează un contrast între mijloace de expresie intenționat învechite, exagerate și ironice și efectul real de un oarecare dramatism al întâlnirii ” inima încet mi-afundă”. Eul liric pendulează între seriozitate și caricatură, dezvăluind subtil sentimente de adâncime. Ideea consecințelor cu efect devastator este reluată în strofa invocației ulterioare: ” mai rămâi cu mersul tău/ parcă pe timpanul meu/…căci îmi este foarte rău” . Poziția paradoxală a eului liric între ”blestemat” și ”semizeu” sugerează suferința dorită, capacitatea și incapacitatea de a menține clipa întâlnirii.

A doua imagine poetică legată de tema cunoașterii în diferitele forme este aceea a contemplației finale și a concluziilor în urma ”trecerii” clipei de grație. Meditând la experiența trecută într-o imobilitate blazată -” stau întins și lung și zic”, eul liric redescoperă un univers derizoriu, decorativ, cu idealuri pervertite: domnișoară, mai nimic/pe sub soarele pitic/ aurit și mozaic.” Versul – morală redă în termeni gnomici ( cu trimitere la Glossa lui Eminescu) ideea valorii de formare și consolidare a identității creatoare în urma acumulării ”pașilor” efemeri ai fiecărei experiențe.

Titlul devine semnificativ pentru trăsăturile dominante ale textului poetic prin aluzia la clișeele pașoptiste și romantice reluate și transformate în manieră neomodernistă. ” Clasicii” invocați, din punct de vedere al modelului prozodic și al inovației lingvistice sunt aceia ai modernismului reinventat-Arghezi, Blaga, Barbu. Programatic, Nichita reia moștenirea literară a începutului secolului XX, prelucrând-o după legile subiectivității proprii.

Limbajul se caracterizează prin figuri de stil originale și intelectualizate prin aluzia culturală, forța de sugestie a termenilor resemantizați. Ineditul imagistic plasează manifestările lirice într-un spațiu fantezist: ”dintr-o frunză verde, pală/pasul tău de domnișoară”, ”el avea roșcată fundă”. Termenii sunt integrați în asocieri neobișnuite, la dispoziția inspirației poetice: ”timpanul meu/blestemat și semizeu”; ”soarele pitic,/ aurit și mozaic”. Refolosirea elementelor de structură clasică-rima, morala fabulei, pretextul clișeului paremiologic într-o manieră îmbogățită de sensuri reflexive-”Pasul trece, eu rămân”- fac parte din deconstrucția metapoetică a neomodernismului de maturitate nichitian.

Poezia ”În dulcele stil clasic” devine emblematică în calitate de artă poetică, concretizând trăsături reprezentative ale tipului de lirism neomodernist. Prin folosirea tiparelor clasice într-o accepțiune nouă, libertatea inspirației, originalitatea imaginarului poetic, ambiguitatea limbajului, metafora rară, surprinzătoare, poezia realizează o investigare din interior a limitelor poeticității tradiționale, dezvăluind un nou tip de sensibilitate artistică.