Plumb de George Bacovia

Prin George Bacovia în literatura română se produce o necesară schimbare a poeziei de început de secol XX, o ruptură față de schema romantică anterioară. Poezia ”Plumb” (1916) este de la început salutată de Macedonski și de cercul acestuia  ca  artă poetică  aparținând simbolismului. Simbolismul este un curent literar european apărut ca reacție la naturalism și la parnasianism.

Textul poetic se înscrie în acest curent prin folosirea simbolurilor și a corespondenței, tehnica repetițiilor, cromatica specifică și dramatismul trăirilor eului liric.

Cultivarea simbolului este evidentă din faptul că niciun termen explicit nu scoate la iveală starea eului liric sau motivul acestei stări. Totul se sugerează cu ajutorul cadrului din elementele căruia fac parte : sicrie, flori de plumb, cavou, amor de plumb, aripi de plumb. Fiecare  este un simbol care crează puternica impresia a pustiirii sufletești bacoviene. Puținele mijloace folosite ( conform cerinței lui Verlaine: ”Ia elovența și sucește-i gâtul!”) sunt investite cu abilitatea de dezvăluire a unei profunde stări sufletești.

Poezia aparține simbolismului și prin folosirea repetițiilor care cultivă cadența gravă, interioară a versurilor. Substantivul ”plumb” este lait-motiv central. Sunt prezente eufonii, repetarea consoanelor și a vocalelor închise-m, n, u, î . Pe lângă recurențe fonetice și lexicale , întreaga structură a poeziei se bazează pe paralelismul sintactic ce adâncește impresia de repetare obsesivă a unei stări. Totuși, așa cum observa Manolescu, muzica nu mai e una a consonanței, ci disonantă, dizarmonică, expresionistă precum strigătul lui Munch.

Poezia Plumb este o artă poetică deoarece are ca temă atitudinea poetului față de societatea burgheză artificială, dar și față de propria afectivitate.

O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este aceea a mediului închis, sufocant al cimitirului. Cromatica cenușie, opacizată se asociază cu sentimentul dezolării, al depresiei acutizate, fără posibilitate de eliberare. ”Dormeau adânc sicriele de plumb/ Și flori de plumb și funerar vestmânt”. Multe poezii bacoviene încep cu caii-putere ai verbului. ” Dormeau”, la imperfect,  alături de epitetul ”adânc” sugerează nemișcarea, încremenirea într-o durată nedeterminată.  Imaginile vizuale, în structura antitetică- flori -gingăție, viață- de plumb- natură mineralizată, moartă, sunt completate de imagini auditive cu sonorități lugubre sau tactile ( sinestezii) ce subliniază amenințarea sfârșitului:  ” și era vânt”, ”și scârțâiau coroanele de plumb”. Tabloul culminează cu  claustrarea în spațiul cavoului, ilustrare a ”sfârșitului continuu bacovian”.

A doua imagine semnificativă  este cea simbolică a ” amorului de plumb” ce apare în strofa a doua, unde atenția eului liric se transferă în plan interior, tonul devenind confesiv. Metafora ”amorul meu de plumb” sugerează ” mineralizarea” sentimentului, apăsarea pierderii iubirii. Imaginea sinestezică ” dormea întors…și-am început să-l strig…” amintește motivul folcloric al morții ca întoarcere către apus. El se asociază cu un efort disperat al eului liric de recuperare a sentimentului. Metafora finală ”și-i atârnau aripile de plumb” pune în opoziție zborul și căderea ca pierdere definitivă a speranței.

Titlul– element recurent, este termen cheie al semnificațiilor textului. Cuvântul plumb este prezent în șase din cele opt versuri ale poeziei. El sugerează starea de apăsare, greutate, angoasă, închiderea orizontului, culoare ternă, lipsită de strălucire, toxicitate. Sonoritatea însăși a cuvântului-patru consoane și o singură vocală închisă simbolizează închiderea într-un pesimism organic.

Figurile semantice exploatează sensuri din câmpul lexical predominant al morții: sicrie de plumb, funerar vestmânt, cavou, coroane.  Epietetele au legătură cu cromatica specifică – ”de plumb”, ”funerar”. Autorul însuși mărturisește obsesia pentru plumb, simbol saturnian în poemele lui Baudelaire: ”Plumbul ars este galben; sufletul ars este galben”. Culoarea nu e numai obsesivă, ci și de o mare materialitate. Dacă simboliștii erau în general decorativi, Bacovia e pictural, aplică vopseaua direct din tub sau cu latul cuțitului. Monocromia tabloului are tușe groase și de impact în sugerarea angoasei.

Prin atmosferă, sonoritate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondențelor, zugrăvirea stărilor sufletești ale unui personaj sui-generis în care se ipostaziază eul liric în raport cu lumea, poezia Plumb este o artă poetică simbolistă reprezentativă.