Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici/nuvelă psihologică

Moara cu noroc de Ioan Slavici Nuvelă psihologică/realistă

– încadrarea în curent, orientare tematică/ prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului/fiecăruia dintre personajele alese din textul studiat;

În epoca marilor clasici, Ioan Slavici aduce în literatura română un nou tip de realism, și anume cel obiectiv, diferit de tezismul scriitorilor anteriori.  Nuvela ”Moara cu noroc” ( Novele din popor, 1881) se înscrie în acest curent prin obiectivarea perspectivei narative, veridicitate, tema realistă, specificul descrierilor, capacitatea anticipativă a vocii naratoriale. De asemenea, este o nuvelă psihologică prin surprinderea pesonajelor în transformare, modalități de caracterizare și investigare psihologică, monologul interior, monologul interior adresat, notarea gesturilor, mimicii, folosirea stilului indirect liber.
Nuvela aparține realismului prin temă- efectele dezumanizante ale  dorinței de înavuțire. Teza etică, deși prezentă, nu alterează realismul nuvelei, în special prin construirea unor eroi puternic reliefați, surprinși progresiv în drama luptei interioare . Relația între Ghiță și Lică Sămădăul ilustrează această dramă aducând-o în planurile cele mai sensibile ale vieții personajelor- conștiința, iubirea.

De asemenea, aparțin realismului simetria incipit-final, structura compozițională închisă. Nuvela începe și se sfârșește cu vorbele bătrânei, precum corul în tragediile antice: ”Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei te face fericit”; ” Pesemne c-au uitat fereastra deschisă. Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!” Concepția asupra lumii este una fatalistă. Focul are efect de catharsis și purifică locul. Bătrâna stabilește concluzia morală și pleacă mai departe, semn că viața își continuă neabătut drumul.
Ghiță este personaj rotund, care se transformă radical pe parcursul evenimentelor care au loc. Cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă și tăria morală de a-și asuma destinul celorlalți, el se dovedește inițial un om harnic, iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent, tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în situația de a-și asigura prosperitatea materială doar prin întovărășirea cu Lică, un personaj asupra cărora planează cele mai negre suspiciuni, Ghiță își pierde treptat respectul de sine și fermitatea morală, ajungând să accepte tâlhăria și crima. Lică este porcar- dar ” dintre cei care poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin”. El este, dimpotrivă, un personaj plat, egal cu sine însuși, figură mefistofelică, care manipulează cu cinism și exercită o anume fascinație  asupra celorlalți.

– evidenţierea, prin două episoade/citate/secvenţe comentate, a modului în care evoluează relaţia dintre cele două personaje;

Un episod din care reiese specificul relației între cele două personaje este acela al înfruntării care are loc în capitolul V. Deși Lică și-a făcut o dată apariția la Moara cu noroc, nu a avut loc încă o discuție efectivă între ei. Ghiță și-a cumpărat câini, pistoale și a angajat pe Marți, un ungur înalt ca un brad. A înțeles că în zadar se înțelegea cu arendașul și în zadar se punea bine cu stăpânirea, dacă nu era și om al lui Lică, pentru că acesta stăpânea drumurile. ”Iar Ghiță voia cu tot dinadinsul să rămână la Moara cu noroc, pentru că-i mergea bine”. Când, în sfârșit, Lică își face apariția la Moară însoțit de oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță fizică, hotărâre și orgoliul de a nu fi batjocorit. Deși acceptă să i se ia banii din casă, își impune la rândul său condițiile. Naratorul notează : „Câtva timp ei steteră tăcuți, față în față, hotărâți amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul.” Totuși, din această scenă cheie a nuvelei, lupta necruțătoare în care se angajează Ghiță cu ceilalți și cu sine însuși este pierdută, prin acceptarea tovărășiei cu Lică , primul gest dintr-o serie de compromisuri. Tonul amenințător al lui Lică după plecarea lui Ghiță anticipează turnura evenimentelor.
Alt episod care ilustrează evoluția relației între cei doi este acela al depoziției și al judecății. Ghiță și-a pierdut autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce este implicat fără voia lui, se simte vinovat și suferă în primul rând datorită suspiciunii comunității ( ”Relația dintre individ și colectivitate reprezintă cel mai important factor de coerență interioară a individului”.- Magdalena Popescu).  Lică este cel care  domină întreaga situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor, capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice: într-o zi și o noapte ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii direcți, îl trece sub bănuială pe Ghiță, dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește ruptura  între Ghiță și Ana.

– analiza, la alegere, a două componente de structură și limbaj, semnificative pentru relația între cele două personaje, din seria: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, limbaj.

Acțiunea urmărește efectul alienant al banilor, dar și al incomunicării. Ghiță dorește să-și îmbunătățească situația materială și se mută la Moara cu noroc. O vreme lucrurile merg bine și prosperă prin muncă cinstită alături de familie. Sosirea lui Lică declanșează intriga. El este om rău și primejdios, și încercarea lui Ghiță de a avea protecția lui și totuși de a rămâne om cinstit se dovedește imposibilă. Deși niciodată nu are o participare directă sau premeditată, Lică îl face părtaș pe Ghiță la tâlhăriile și crimele sale. Ghiță devine vinovat  în ochii Anei, în ochii comunității și  în propriii ochi . Manipulându-l, Lică îl înfrânge și distruge legătura sa cu Ana, legătură care ar fi putut să îl salveze moral. Totuși, reacția lui Ghiță nu este cea scontată de Sămădău- departe de  se vindeca de slăbiciunea pentru o femeie, el echivalează trădarea Anei cu moartea însăși. Ca eroii  dostoievskieni, care ucid pentru că iubesc, Ghiță ucide pe Ana și este ucis de Răuț. Lică își pierde luciditatea , își uită șerparul, îl recuperează și este în pericol de a fi prins de Pintea cu probe incriminatoare asupra lui. Învins la rândul lui (”Acu m-a ajuns mânia lui Dumneze!”), se sinucide și trupul lui este aruncat de jandarm în râu. A doua zi, singurele personaje nevinovate- bătrâna și copiii -plâng morții și pornesc mai departe, urmând ciclul imperturbabil al vieții.

Conflictul este relevant pentru temă/personaj/relația între personaje deoarece surprinde cu mijloace realiste pericolele încălcării limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior  și interior. În încercarea de a-și păstra imaginea de om cinstit, Ghiță se angajează într-un conflict inegal cu Lică,  cu propria familie, cu comunitatea. La fel de dramatic este și conflictul psihologic. Naratorul urmărește minuțios reacțiile personajului, de la stăpânirea orgolioasă și indiferentă în fața lui Lică la izbucniri patetice în fața copiilor și autojustificări în fața propriei conștiințe. Oscilând între atitudini contradictorii, personajul este pedepsit mai mult decât pentru acțiuni reprobabile concrete, pentru indecizia de a se separa net de rău.

”Nuvelă solidă cu subiect de roman”( G. Călinescu), Moara cu noroc transmite concepția moralizatoare a autorului cu privire la lume și viață. Realismul descrierii anunță romanele rebreniene și meticulozitatea investigării psihologice anticipează  apogeul prozei de analiză din perioada interbelică.