(juridic-administrativ)

–se foloseşte în documente, în expuneri orale cu caracter juridic, administrativ, diplomatic, economic etc.

–Subcategorii: limbajul administrativ, limbajul corespondenţei de afaceri, cel politic, juridic, diplomatic.

–Compuneri specifice scrise sunt: cererea, adeverinţa, informarea, raportul, referatul, procesul-verbal; documente legislative, academice, politice, corespondenţa de afaceri, curriculum vitae, recomandarea, formulare standardizate, chitanţa, bonul etc.

–Compuneri orale: alocuţiunea, toastul, discursul, intervenţia.

–textele redactate în stil oficial se caracterizează prin uniformitate, absenţa mărcilor subiective şi a intenţiilor stilistice.

–ele abundă în formule, clişee, tipare sintactice oficializate prin uz (ex. ,,Subsemnatul…, domiciliat în…,posesor al cărţii de identitate cu seria …; se completează cu majuscule)

–folosirea frecventă a formelor impersonale verbale (ex. S-a decis), a clişeelor lingvistice (ex. având în vedere că…; vă rugăm să binevoiţi…)

-se foloseşte o terminologie specifică.

–conţinut normativ, enunţuri clare, lipsite de ambiguitate; respectă proprietatea termenilor;

A. stilul juridic:

–funcţie referenţială; în raport cu realitatea mesajul este preponderent denotativ;

–Emiţătorul este specializat—adică organul legislativ; în acest tip de text, emiţătorul dă receptorului instrucţiuni în legătură cu modul în care trebuie înţeles textul. Instrucţiunile sunt realizate prin mijloace lexicale (trebuie, e obligatoriu, e interzis) sau prin mijloace formale (art. 1.). Receptorul este de obicei specializat–cel care trebuie să aplice legea, dar şi nespecializat—cel care vrea să cunoască legea.

–conform funcţiei mesajului poate fi de informare, educare

–conform încărcăturii emoţionale a mesajului poate fi neutru, prohibitiv.

B. stilul administrativ

–accesibil, clar şi precis; are un număr mai mare de formule fixe decât stilul juridic (cerere, telegramă etc.)

–în cazul cererii, scrisorii oficiale, telegramei, efectul mesajului vizează acordul/dezacordul/aprobare/dezaprobare/respingere/informare

–are funcţie conativă.

(tehnico-)ştiinţific

–Compuneri specifice: descrierea ştiinţifică, referatul, comunicare orală/ scrisă, articolul, studiul, proiectul, prospectul ethnic, dizertaţia, tratatul, sinteza.

–Texte nonliterare, cu funcţie informativă.

–Studiile/eseurile de istorie literară, de critică sau estetică alcătuiesc o categorie aparte de texte ştiinţifice, în care sunt formulate aserţiuni, judecăţi de valoare subiective, într-un discurs personalizat, care valorifică resursele expresive ale limbajului (,,Criticul postmodern nu mai vrea să stea în afar discursului său. Refuză să mai folosească persoana a III-a singular sau persoana întâi plural. Scrie cu precădere la persoana întâi singular”–Eugen Simion, Sfidarea retoricii)

–transmite informaţii ştiinţifice, tehnice, utilitare pe baza unor raţionamente logice, deductive, argumentate;

–Comunicarea este: neutră, lipsită de accente personale (preferinţă pentru ,,pluralul autorului”); este carcaterizată prin respectarea tuturor normelor limbii literare (fonetice, gramaticale, de punctuaţie).

–Lexicul este lipsit de ambiguitate, sinonimia este redusă, se evită omonimia; cuvintele sunt mai ales monosemantice; se folosesc multe neologisme

–are funcţie exclusiv referenţială (cognitivă sau de cunoaştere)

–se remarcă sensul denotativ al cuvintelor, respectă proprietatea termenilor

–conform tipului de discurs poate fi: nonficţional, argumentativ, descriptiv, explicativ.

–Emiţătorul poate fi specializat (chemist, psiholog, medic etc.). Receptorul este specializat sau nespecializat. Relaţia emiţător-receptor poate fi determinată de emiţător prin numirea publicului-ţintă sau nedeterminată.

–Conform funcţiei mesajului poate fi de informare, educare, publicitar (de ex. textile de tip prefeţe, cuvânt înainte).

–Conform încărcăturii emoţionale a mesajului poate fi critic, polemic, neutru.

Notă! Tot de stilul ştiinţific ţine şi limbajul religios (terminologie arhaică, solemnă, conservatoare şi cu încărcătură emotivă), limbajul politic (terminologie accesibilă şi cu tehnici persuasive).

Informaţiile din stilul ştiinţific se transmit prin diverse tipuri de texte (argumentativ, explicativ, injonctiv, descriptiv, informativ). Într-un text ştiinţific argumentarea are funcţie referenţială, dar într-un  text jurnalistic ea are funcţie conativă.

–Are caracter eterogen, împrumută tipuri de discurs specifice altor stiluri funcţionale; se remarcă prin diversitatea registrelor stilistice.

–Subcategorie cu mărci distinctive: stilul publicitar (predomină funcţia persuasivă, strategii textuale menite să capteze atenţia, să convingă potenţialii cumpărători/beneficiari ai serviciilor).

–varietatea şi bogăţia vocabularului, determinate de diversitatea ariei tematice abordate

–utilizarea limbii literare, alături de formulări specifice limbajului cotidian

–amestecul de elemente ce provin din celelalte stiluri funcţionale (administrativ, ştiinţific, beletristic)

–folosirea unui limbaj accesibil, determinat de varietatea publicului-ţintă căruia i se adresează;

–utilizarea unor clişee lingvistice (ex. ,,oraşul de la poalele Feleacului”—Cluj-Napoca, ,,perla litoralului”—Mamaia)

–apeluri la procedee menite să capteze atenţia cititorului: titluri şi subtitluri incitante, utilizarea unor imagini, ilustraţii grafice, sunet, culoare etc.

–excluderea unor noţiuni ştiinţifice şi explicaţii de strictă specialitate;

–în stilul publicistic, se regăsesc multe elemente ale stilului beletristic, structuri şi construcţii inedite, figuri de stil frapante, formule retorice, cuvinte şi sintagme simbolice (titluri, maxime, citate, parafraze).

–are funcţie conativă

–este orientat spre maximă accesibilitate şi actualitate.

–Se foloseşte în corespondenţa particulară (scrisoarea, biletul, jurnalul, notiţa, telegrama etc.)

Observație!-Jurnalul literar şi memoriile sunt ,,scrieri de graniţă”, texte nonficţionale în care stilul colocvial, confesiv se asociază celui beletristic.

–Este puternic individualizat, reliefând gradul de instrucţie, cultura, mediul socio-profesional etc.

–La nivelul registrului stilistic, particularităţile de limbaj pot ilustra  registrul neutru, registrul solemn, familiar, ironic, ludic, umoristic, gnomic.

–Recurge la elemente suprasegmentale (ton, gestică, mimică).

–Regulile gramaticale pot fi încălcate.

–pot fi folosite elemente de argou sau jargon.

–Emiţătorul poate fi specializat sau nespecializat. Receptorul poate fi şi el specializat sau nespecializat. În cadrul acestui stil, relaţia emiţător-receptor poate fi şi de rudenie.

–conform scopului poate fi: informare, educare, divertisment, publicitar.

–Conform încărcăturii emoţionale a mesajului poate fi: emoţional, persuasiv, manipulant, prohibitiv, critic, polemic.

–Comunicările specifice sunt scrise sau orale (folclorul literar, spectacolul teatral—formă sincretică a comunicării artistice); cuprinde operele literare în proză, versuri şi operele dramatice; conform unor specialişti tot aici pot fi incluse eseurile, jurnalele, memoriile, amintirile.

–are drept caracteristică fundamentală funcţia poetică a limbajului (expresivă, sugestivă) şi are rolul de a sublinia însuşirile expresive ale limbajului.  Funcţiei poetice I se subordonează funcţia cognitivă, căci realizează o formă specifică de cunoaştere—cunoaşterea estetică.

–Foloseşte frecvent sensul conotativ al cuvintelor; valorifică sensurile multiple ale aceluiaşi cuvânt;

–originalitate în exprimare prin inovaţii lexicale, combinaţii inedite de cuvinte, viziune personală asupra lumii;

–varietatea lexicală (utilizarea sinonimelor, valorificarea arhaismelor şi regionalismelor, apelul la neologisme şi unităţi frazeologice neobişnuite, la argou, jargon);

–se adresează sensibilităţii şi fanteziei cititorului

–nu demonstrează, nu afirmă adevăruri incontestabile, nu intenţionează să convingă, ci propune sisteme de percepţie a lumii, interpretări, unghiuri noi de contemplare a unor lumi posibile, în funcţie de cultura, sensibilitatea, fantezia şi epoca de creaţie în care se integrează autorul;

–recurge la procedee stilistice: figuri de stil, imagini artistice.

–pot fi preluate elemente din toate celelalte stiluri