Subiect cls a X-a Cluj

OLIMPIADA DE LIMBA ŞI LITERATURĂ ROMÂNĂ

Etapa locală, 16 ianuarie 2016

clasa a X-a

 

  • Toate subiectele sunt obligatorii.
  • Niciun eseu nu va fi precedat de titlu și/sau moto.
  • Timpul de lucru: 3 ore.
  • Total: 120 de puncte

 

Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos.

 

A.

Eram ș-așa indispus de neodihnă. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon de clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni cari se-ntorceau de la expoziție – un potop de impresii și amintiri… Mă despărțisem de ei de dimineață, ș-acu pe-nserate intram în orășelul meu natal, unde nu mai fusesem de copil… Trebuie să mărturisesc că n-am simțit „acele palpitări” cari se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii și altele n-au manifestat față cu „vechiul lor prietin” vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. Asta mă indispune și mai mult. Să plec cu trăsura-nainte, pe-ntuneric și pe un drum necunoscut? Nu! mai bine să rămân aici o noapte; am nevoie de repaos; să dorm fără clătinătură, fluiere, clopote și mai ales fără impresii mirifice de la Paris. Tocmesc trăsura pe a doua zi la patru și trag la „Grand Hôtel Victoria Română” în centrul orașului. […]

Zece ceasuri… Să mă culc… Las ferestrele deschise și lumânarea aprinsa și mă așez în pat… Mă doare capul… Băiatul cu prăjitura… Ce ochi!… Oare să fi existând deochiul?… Un neastâmpăr nesuferit îmi furnică din talpă până-n creștet… Insecte!… Iute jos din pat!… Iau lumânarea să văd de aproape… E grozav!… Un popor întreg, ca la un plebiscit… și umblă și aleargă pe cearșaful alb încoace și încolo uimite de lumină! Ce să fac?… Trebuie să dorm!… În pat, imposibil… Trag cearșaful, îl scutur bine pe fereastră și-l întind pe covor în mijlocul odăii; desfac un pachet de tutun, presăr pe cearşaf și mă culc pe jos… Îmi arde toată pielea; nu pot adormi; sunt amețit, nervii iritați –  simt enorm și văz monstruos. Lumânarea îmi dă drept în ochi… Mă scol s-o mut și apoi m-așez la loc.

…Deodată sar în picioare… Zgomot mare în uliță! Merg degrab la fereastră… O suflare răcoroasă mă înviorează… Cadranul transparent de pe foișorul de foc arată unu ș-un sfert… Când au trecut trei ceasuri?… Am ațipit, prin urmare?… Ce e în stradă?… Măturătorii orașului… Au prins un câine la mijloc. Știu… Asta e o petrecere populară la noi; am văzut-o de atâtea ori…

Câțiva inși se pun la pândă de-o parte și de alta a uliței. Un câine flămând rătăcește căutând dosurile bucătăriilor și unghiurile unde se aruncă gunoaiele. La un semnal, toți se ridică și-l împresoară din toate părțile. O clipă animalul se oprește înghețat; sângele-i dă năvală la inimă, care începe să zvâcnească de coaste… E pierdut!… Părul i se zbârlește pe coamă. Un fior îi fulgeră d-a-lungul prin șira spinării și-i încovrigă coada d-a-ndăratele, până-i înfige vârful în pântece. Ochii turburi caută încotrova un punct de scăpare; dar abia se pune problema în mintea aiurită, și o piatră l-a izbit peste bot, alta la o încheietură, un lemn peste șale și altele plouă… El își iese acum din sine: mașina cea vie dă drumul rezervei de energie – pentru așa moment o păstra -, nici un gând de economie… trebuie cheltuită toată! Opintindu-se din fundul rărunchilor, animalul s-avântă orbește în fața loviturilor… Un răcnet suprem! sparge rândurile vrăjmașilor, le scapă printre picioare și fuge uitându-se drept și numa-nainte, fuge mereu până dă de un loc singuratic. Aci s-așază stins de oboseală, să-și lingă rănile și să se vaiete discret de durere. Somnul se capătă mai ieftin decât hrana și deocamdată i-e mai trebuincios: truditul trup se încolăcește binișor, închide ochii triști și adoarme oftând greu din afund.

Toată intervenirea mea acum în favoarea animalului este zadarnică. Degeaba raționez eu de sus de la fereastră, că nu le e permis unor oameni ai autorității să turbere liniștea nopții și somnul contribuabililor. Pot eu striga mult și bine: cine m-aude? Huiduiturile și râsetele acopăr chiar glasul celui mai interesat, chelălăiturile animalului. ÎI mai văd doar cum se zbate sub loviturile măturoaielor, ridicând cu contorsiunile lui un nor gros de praf… Sunt nervos; nu mai pot privi; dar tot ascult… De mirare… câinele nu mai țipă deloc. A fugit!… Urmează râsete… Mă uit iar. Măturătorii stau tolăniți pe trotuar; iar la lumina felinarelor din colțuri se vede în mijlocul stradei victima lungită – e un cățel mic, alb și lățos… Mă culc supărat la loc.

(I. L. Caragiale, Grand Hôtel „Victoria Română”, 1890)

B.

 

În sfârşit, vilegiaturiştii ajung în staţiune. Zaikin îşi ia rămas bun de la pantalonii roşcaţi şi se îndreaptă spre vila lui. Acolo îl întâmpină o linişte de mormânt. Nu se aude decât ţiuitul ţânţarilor şi bâzâitul jalnic al unei muşte care a nimerit, la vremea prânzului, într-o pânză de păianjen. La ferestre atârnă perdeluţe de muselină, prin care se străvăd florile ofilite ale unor muşcate. Pe pereţii de bârne, lângă tablourile în ulei, dormitează nenumărate muşte. Pe sală, în bucătărie, în sufragerie – nimeni. În odaia care serveşte în acelaşi timp şi de salon, şi de odaie de oaspeţi, Zaikin îl găseşte pe Petea, băieţelul lui de şase ani. Petea stă la masă, respiră cu zgomot pe nas şi, scoţându-şi înainte buza de jos, decupează cu foarfeca valetul de caro dintr-o carte de joc.

-Tu erai, tată? zice el, fără să se întoarcă. Bună ziua!

-Bună ziua… Dar mama unde-i?

-Mama? A plecat cu Olga Kirillovna la repetiţie, că joacă teatru. Poimâine au reprezentaţia. Or să mă ia şi pe mine… Ai să mergi şi tu?

-Hm!… Şi când se întoarce?

-Zicea că diseară.

-Şi Natalia unde-i?

-A luat-o şi pe Natalia, s-o ajute la îmbrăcat acolo, la repetiţie…, iar Akulina s-a dus în pădure să culeagă ciuperci… Tată, de ce când te pişcă ţânţarii li se face burta roşie?

-Nu ştiu… Fiindcă sug sânge. Şi zi, nu-i nimeni acasă?

-Numai eu.

Zaikin se aşază în fotoliu şi se uită câtva timp pe fereastră, prostit.

-Atunci cine o să ne servească masa? – întrebă el.

-Apoi azi nici nu s-a făcut mâncare. Mama credea că n-ai să vii şi a poruncit să nu se gătească nimic. Ea o să mănânce la repetiţie, cu Olga Kirillovna.

-Foarte mulţumesc. Şi tu ce-ai mâncat?

-Eu am băut lapte. A cumpărat numai pentru mine, de şase copeici… Tată, dar de ce sug ţânţarii sânge?

Zaikin simte deodată că ceva greu i se furişează în ficat şi începe să-l râcâie. E aşa de înciudat şi de amărât, încât suflă anevoie şi tremură. Îi vine să sară în picioare, să bată cu picioarele în podea şi să dea drumul la o întreagă serie de înjurături… Dar aducându-şi aminte că doctorii i-au interzis să se enerveze, se ridică şi, stăpânindu-se cu greu, începe să fluiere aria din Hughenoţii.

-Tată, tu ştii să joci teatru? îl aude pe Petea.

-Ia mai slăbeşte-mă cu întrebările tale idioate! se supără Zaikin. Te legi de mine ca scaiul! Ai împlinit şase ani şi ai rămas tot aşa de prost ca şi pe vremea când aveai trei!.. Da, eşti prost şi dezmăţat! De pildă, de ce strici cărţile de joc? Cine ţi-a dat voie?

-Nu-s cărţile tale, îi răspunde Petea, întorcându-se spre el. Natalia mi le-a dat.

-Minţi! Minţi, băiat rău ce eşti! Şi Zaikin se înfurie din ce în ce mai mult. Totdeauna minţi! Eşti bun de bătut, porcule! Am să-ţi rup urechile, ai să vezi tu!

Petea sare în picioare, îşi lungeşte gâtul şi se uită ţintă la faţa congestionată şi cătrănită a lui Zaikin. Ochii mari ai băiatului încep să clipească, apoi se umplu de lacrimi, iar obrazul i se strâmbă a plâns […]. Petea îşi şterge ochii cu mâneca hăinuţei, se aşază suspinând la locul lui şi începe să decupeze o damă. Zaikin se duce în birou. Se întinde pe divan si, punându-şi mîinile sub cap, se adânceşte în gânduri. Lacrimile băiatului i-au risipit mânia şi durerea de ficat începe, încetul cu încetul, să i se potolească. Nu mai simte decât oboseală şi foame.

-Tată, aude el de după uşă. Vrei să-ţi arăt colecţia mea de insecte?”

(A. P. Cehov, Oameni de prisos, 1886, trad. de Otilia Cazimir şi Nicolae Guma)

 

Subiectul I (30 de puncte)

 

Răspunde, pe foaia de concurs, la fiecare din următoarele cerințe:

 

  1. Explică motivul pentru care personajul-narator din primul text citat ia hotărârea de a înnopta la Grand Hôtel „Victoria Română”.
  2. Comentează efectul stilistic al verbelor la timpul prezent al modului indicativ din primul text citat.
  3. Susţine-ţi opinia cu privire la atitudinea lui Petea din ultima replică a celui de-al doilea text citat.
  4. Evidenţiază rolul pe care descrierea din următoarea secvenţă îl joacă în cadrul naraţiunii fragmentului de text dat: „Nu se aude decât ţiuitul ţânţarilor şi bâzâitul jalnic al unei muşte care a nimerit, la vremea prânzului, într-o pânză de păianjen. La ferestre atârnă perdeluţe de muselină, prin care se străvăd florile ofilite ale unor muşcate. Pe pereţii de bârne, lângă tablourile în ulei, dormitează nenumărate muşte. Pe sală, în bucătărie, în sufragerie – nimeni.”
  5. Prezintă comparativ particularităţile modurilor de expunere utilizate în cele două texte suport.

 

Notă!

Niciun răspuns nu va depăși 100 de cuvinte.

 

Subiectul al II-lea (30 de puncte)

 

Imaginează-ţi că eşti Petea, după trecerea a 20 de ani de la episodul prezentat în fragmentul de mai sus. Redactează o scrisoare către Zaikin, de 150-300 de cuvinte, în care să evoci trăirile tale referitoare la acea amiază.

În cadrul scrisorii vei urmări respectarea convenţiilor specifice acestui tip de text, evocarea acelei amiezi prin mijloace specifice şi indicarea / exemplificarea trăirilor de atunci ale lui Petea din perspectiva adultului de acum.

 

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

 

Scrie un eseu de 600-900 de cuvinte despre toleranţă şi agresivitate în modul de raportare a individului la sine şi la societate, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţele tale culturale.

Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu 3 argumente/raţionamente logice/exemple concrete etc.) şi concluzia/sinteza.

 

Redactare (30 de puncte)

 

În vederea acordării punctajului pentru redactare, lucrarea ta trebuie să aibă cel puţin 600 de cuvinte.

Pentru redactarea întregii lucrări vei primi 30 de puncte (organizarea ideilor în scris – 6 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 6 puncte; utilizarea limbii literare – 6 puncte; ortografia – 4 puncte; punctuaţia – 4 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 2 puncte, respectarea precizărilor privind numărul de cuvinte – 2 puncte).