Testament de Tudor Arghezi -text poetic/tema și viziunea

 

   Testament de Tudor Arghezi -text poetic/tema și viziunea

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţi ale unui text poetic studiat, aparţinând lui Tudor Arghezi.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

– evidenţierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-un curent cultural/literar;

– prezentarea modului în care tema se reflectă în textul poetic studiat, prin comentarea a două imagini sau idei poetice;

– analiza, la alegere, a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul poetic studiat, din seria: imaginar poetic, figuri semantice (tropi), motive poetice.

 Testament de Tudor Arghezi -text poetic/tema și viziunea

Testament-artă poetică modernistă

Tudor Arghezi face parte, alături de Mihai Eminescu și Nichita Stănescu, din seria poeților care au transformat hotărâtor evoluția limbajului poetic românesc. Publicarea volumului de debut, ”Cuvinte potrivite” (1927),  a produs un ecou puternic în literatura epocii. Aparținând modernismului,  opera argheziană depășește  limitele unei încadrări globale în  curentul teoretizat de Eugen Lovinescu datorită personalității complexe și mereu contradictorii a autorului.

Poezia ”Testament” răspunde înnoirilor cerute de teoria lovinesciană și aparține modernismului interbelic prin: valorizarea estetică a urâtului, inserarea socialului în temele de inspirație, fantezia metaforică , limbajul ca ”esență de cuvinte”.

O trăsătură a modernismului prezentă în text este adeziunea poetului la estetica urâtului. Introdus prima oară de Charles Baudelaire-”Les fleurs du mal”, conceptul de estetica urâtului vizează în poezia argheziană transformarea categoriilor periferice ale vocabularului-registrul arhaic, regional, argoul, jargonul- în material liric: ”Am luat ocara și, torcând ușure,/ Am pus-o când să-mbie, când să-njure” . La Arghezi, orice obiect al universului exterior are drept de existență poetică. Inesteticul trece printr-un fenomen de transformare: ” Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi.” Urâtul și dezgustătorul sunt folosite pentru forța lor de sugestie: ” făcui din zdrențe muguri și coroane”.  Poezia e catharsis, purificare a experienței derizorii sau dureroase prin cuvânt.

O altă trăsătură a modernismului este limbajul ca ” esență de cuvinte”. La Arghezi,  ideea este redată în forme surprinzătoare și fascinante. Cuvintele se resemantizează în contexte neobișnuite și dau corporalitate lirică gândului de la care pornesc. Asocieri lexicale precum: ”seara răzvrătită”, ”cuvinte potrivite”, ”dumnezeu de piatră”, ”rodul durerii de vecii” au forța adevărului enunțat frust și aproape familiar . Limbajul este supus unei voințe creatoare paradoxale, dar nu este numai joc sau potrivire de cuvinte, ci și încercare de înțelegere a existenței prin cuvânt.

Tema textului este poezia ca moștenire spirituală. Fiind o artă poetică, el arată concepția autorului cu privire la literatură, la rolul acesteia, precum și la relația sa cu antecesorii și cu generațiile viitoare. Rolul poetului este văzut din perspectivă istorică și ontologică.

Ideea poetică a transmiterii testamentare a poeziei este redată cu ajutorul temenului cheie-carte. Cartea este  definită printr-o serie de metafore. Mai întâi, ea este ”treaptă”– modalitate de cunoaștere, de evoluție, de maturizare pentru cititorul neexperimentat pe care  ”gropile adânci”- ”  tânăr, să le urci te-așteaptă”. Apoi, ea este ” hrisovul vostru cel dintâi”, carte primordială, sinteză etnică a istoriei ” robilor cu saricile pline/ De osemintele vărsate-n mine.” Nu în ultimul rând, este ”sudoarea muncii sutelor de ani” adunată în pagini în care pentru prima oară sapa este schimbată în condei și brazda în călimară. În concluzie, cartea dă glas unei istorii tezaurizate în conștiința poetului. Identitatea lui se hrănește din identitatea ”robilor” (”obscurorum virorum”) a căror voce se simte.

O imagine poetică relevantă pentru temă este cea care definește poezia în ultima strofă: ” Slova de foc și slova făurită/ Împerecheate-n carte se mărită/ Ca fierul cald îmbrățișat în clește.” Pornind de la actul modelării metalului dur, Arghezi plasticizează procesul creației într-o imagine inedită și sugestivă. Inspirația și meșteșugul sunt deopotrivă necesare. Metalul incandescent-”slova de foc” nu poate lua forma dorită fără ”îmbrățișarea cleștelui”-efortul intens și migălos de artizan. Poezia nu poate fi doar talent, fără trudă și sacrificiu, așa cum munca nu poate înlocui talentul, inspirația. Procesul este o nuntă-”împerecheate-n carte se mărită”, o sărbătoare miraculoasă a creației.

Titlul subliniază, conotativ și denotativ, ideea centrală a textului. Testamentul arghezian cuprinde atât descrierea  moștenirii poetului, cât și instrucțiuni pentru ca genericul ” fiu” căruia i se adresează să o poată folosi. Moștenirea -numele său- este adunat într-o carte. Modest, articolul nehotărât ”o”- ”o carte” sugerează imaginea de ansamblu a unei ample moșteniri culturale din care creația poetului constituie doar o parte.  Pentru a fi relevantă și semnificativă, poezia sa trebuie să devină cea mai înaltă și mai rezistentă oglindire a vieții și a spiritualității colective, exprimate printr-o voce singulară.

Figurile semantice inedite caracterizează stilul poeziei argheziene. Epitetele sunt surprinzătoare, în asocieri oximoronice: ” veninul strâns l-am preschimbat în miere/ Lăsând întreagă dulcea lui putere.”; ”Durerea noastră dulce și amară”. Comparațiile și metaforele creează imagini în contururi dure, alături de culori luminoase: ”a jucat/ Stăpânul, ca un țap înjunghiat”; ” E-ndreptățirea ramurei obscure/ Ieșită la lumină din pădure/ Și dând în vârf, ca un ciorchin de negi/ Rodul durerii de vecii întregi.” Limbajul este înnoit prin exploatarea la maximum a conotației, poetul folosind resurse lingvistice până atunci inaccesibile.

Scoțând în evidență temele și motivele dominante ale operei, explicitând în realizări concrete concepte despre rolul literaturii, definindu-se subiectiv prin intermediul artei sale, Tudor Arghezi realizează prin ”Testament” o artă poetică modernistă cu valoare de tratat de estetică.