”Ion”, de Liviu Rebreanu- roman interbelic realist

 

 

În polemica interbelică privitoare la roman, publicarea romanului Ion de Liviu Rebreanu în 1920  “ rezolvă o problemă şi curmă o controversă”  (Eugen Lovinescu), deoarece Liviu Rebreanu tratează tema tradițională a ţăranului român într-o manieră nouă, modernă.

Romanul aparține curentului realist prin  specificul perspectivei narative: relatarea se face la persoana a III-a, de către un narator omniscient, omniprezent. El este capabil de anticipare şi cunoaşte de la început sfârşitul fiecărui personaj, conform destinului din care acesta nu poate ieşi. Un exemplu este prezența crucii cu un Hristos de tinichea ruginită atârnând jalnic în vânt în descrierea din incipit, care anticipează evoluția evenimentelor și va reapărea pe parcurs, în momente de cumpănă. Naratorul  detaşat, obiectiv,  se caracterizează  prin tonul neutru, neimplicat.  La Rebreanu, lumea există şi atât. Autorul lasă să vorbească lucrurile ele însele, fără adaos auctorial.

Sfericitatea compozițională, în sistem închis,  susţine specificul realist al operei, sugerând ciclicitatea vieții . Romanul începe și se sfârșește, simetric, cu descrierea drumului către satul Pripas. Inițial, se desprinde din „șoseaua ce vine de la Cârlibaba”, înaintează ”vesel”, și ” dă buzna” în sat. La sfârşitul romanului, drumul iese “bătătorit” – “câţiva oameni au murit, alţii le-au luat locul”,  şi se pierde în “şoseaua cea mare şi fără început”. Roman  cu structură echilibrată, Ion începe şi se termină cu aceeaşi metaforă a curgerii implacabile a vieții, netulburată de dramele petrecute între timp.

Tema centrală-problematica pământului– este dublată de temele iubirii și de cea a familiei.

Un prim episod ilustrativ pentru tema socială a romanului  este scena horei din capitolul inițial. Ţăranii prezenţi la hora de duminica sunt organizaţi în grupuri ierarhice: în centru, perechile tinere care joacă cu Someşana; pe margine, fetele care au rămas nepoftite, cu câte-o nevastă mai tânără; mai la o parte, nevestele şi babele; printre ei, copiii care aleargă.  Bărbaţii sunt grupați în funcție de avere: primarul, chiaburii şi bătrânii fruntaşi, separat; ţăranii mijlocaşi pe prispă. Pe de lături, “ca un câine la uşa bucătăriei”, trage cu urechea Alexandru Glanetaşu, țăran care a avut avere, dar a sărăcit din neglijență.  Abia către sfârșitul jocului apar intelectualii satului-popa Belciug, soţia învăţătorului, Maria Herdelea, Titu şi Laura, cinstind adunarea cu prezenţa lor.

O a doua secvenţă semnificativă pentru problema pământului apare în capitolul Sărutarea. E primăvară şi Ion  merge prima oară să vadă loturile obținute de la Vasile Baciu.  El se apleacă în mijlocul delniței și sărută “cu voluptate” huma umedă. Împlinit, îşi vede puterile hiperbolizate,  “ ca un uriaş din basme” care a învins un balaur puternic. Gestul său arată patima eroului pentru pământ și orgoliul de a-și supune un destin potrivnic.

Acţiunea este un prim element de structură relevant. Pe scurt, povestea are la bază dorinţa unui ţăran sărac, dar harnic, de a-şi depăşi condiţia şi de a-şi satisface setea de pământ, pentru că “toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată, dacă n-are şi el pământ mult, mult…”. El seduce o fată bogată, pe care nu o iubeşte, Ana,  și silește pe tatăl acesteia -Vasile Baciu- să  permită căsătoria lor. Îşi doreşte apoi satisfacerea glasului iubirii, din nou o imposibilitate, deoarece Florica, adevărata sa iubire, este acum căsătorită cu George Bulbuc. El determină moartea Anei, care, conştientă că nu este iubită, se spânzură, și a copilului Petrişor, pe care îl neglijează . Ion suportă în final consecința abaterilor sale morale. Nu întâmplător este ucis cu o sapă de George Bulbuc, unealtă legată de obiectul pasiunii sale. Pământurile lui Vasile Baciu ajung ale bisericii. De asemenea, este urmărită povestea familiei învățătorului Herdelea,relațiile cu stăpânirea, căsătoria celor două fete și plecarea lui Titu la București, pentru a deveni scriitor.

Un alt element de structură important este conflictul. Există un conflict exterior între Ion şi Vasile Baciu, care nu vrea să-şi dea fata după un “sărăntoc”, ci după alt “bocotan”, George Bulbuc, conform unei vechi  înţelegeri între familii.  Ion este în conflict cu George, mai întâi pentru mâna Anei, apoi pentru iubirea Floricăi. La nivelul psihologiei personajului principal,  există un conflict interior între glasul iubirii şi glasul pământului.  Conflictul simbolic, între voința omului și destinul reprezentat de pământul-stihie (hybris) determină căderea  personajului în final din cauza încălcării legilor morale ale acestuia .

Liviu  Rebreanu  a  creat,  prin  romanul  „Ion”  o operă durabilă, caracterizată de viziunea amplă, cuprinzătoare a vieții. Autorul este considerat întemeietorul romanului românesc modern, într-o perioadă în care literatura își îmbogățește universul tematic și își diversifică formulele literare.