Plumb de George Bacovia

Prin George Bacovia în literatura română se produce o necesară schimbare a poeziei de început de secol XX față de schema romantică anterioară. Poezia ”Plumb” (1916) este de la început salutată de Macedonski și de cercul acestuia  ca  artă poetică  aparținând simbolismului. 

Textul poetic se înscrie în acest curent prin folosirea simbolurilor și a corespondenței, tehnica repetițiilor, cromatica specifică și dramatismul trăirilor.

O primă trăsătură a acestui curent prezentă în text este  cultivarea simbolului. Nu există niciun termen explicit prin care să se numească starea eului liric. Pustiirea sufletească se sugerează prin intermediul simbolurilor multiple : sicriele, florile de plumb, cavoul, aripile de plumb.  Puținele mijloace folosite au însă o mare forță de sugestie și de impact asupra sensibilității cititorului.

Poezia aparține simbolismului și prin muzicalitatea dată de cadența gravă, interioară a versurilor. Sunt prezente eufonii, repetarea consoanelor și a vocalelor închise-m, n, u, î . Substantivul ” plumb” -format din patru consoane și o singură vocală închisă se repetă de șase ori în cele opt versuri ale poeziei. Întreaga structură a poeziei se bazează pe paralelismul sintactic ce adâncește impresia de stare repetitivă, fără posibilitate de evadare.

Poezia Plumb  are ca temă atitudinea poetului față de societatea burgheză artificială, dar și față de propria afectivitate.

O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este aceea a mediului închis, sufocant al cimitirului. Cromatica cenușie, opacizată se asociază cu sentimentul dezolării, al depresiei acutizate: ”Dormeau adânc sicriele de plumb/ Și flori de plumb și funerar vestmânt”. Multe poezii bacoviene încep cu caii-putere ai verbului. ” Dormeau”, la imperfect,  alături de epitetul ”adânc” sugerează încremenirea într-o durată nedeterminată.  Imaginile vizuale, în structură antitetică- flori -gingășie – de plumb- moarte, sunt completate de imagini auditive cu sonorități lugubre ce subliniază  amenințarea sfârșitului:  ” și era vânt”, ”și scârțâiau coroanele de plumb”. Tabloul culminează cu  închiderea în spațiul cavoului, ilustrare a ”sfârșitului continuu bacovian”.

A doua imagine semnificativă  este cea simbolică a ” amorului de plumb” ce apare în strofa a doua, unde atenția trece în plan interior, iar tonul devine confesiv. ”Mineralizarea” sentimentului e asociată cu pierderea. Imaginea sinestezică ” dormea întors…și-am început să-l strig…” amintește motivul folcloric al morții ca întoarcere către apus. El se asociază unui efort disperat de recuperare. Imaginea finală ”și-i atârnau aripile de plumb” pune în opoziție zborul și căderea, resemnarea și pesimismul organic.

Titlul– element recurent, este termen cheie al semnificațiilor textului.  Ca substantiv nearticulat, arata o stare nedefinită și permanentă. Poate sugera starea de răceală, apăsare, greutate, angoasă, închiderea orizontului, culoare ternă, lipsită de strălucire, toxicitate, obsesie. Plumbul este simbol saturnian în poemele lui Baudelaire.  Explicația lui subiectivă apare în una din notele poetului: ” Plumbul ars este galben. Sufletul ars este galben.”

Figurile semantice exploatează sensuri din câmpul lexical predominant al morții.  Epitetele au legătură cu o cromatica specifică – ”de plumb”, ”funerar”. Culoarea nu e numai obsesivă, ci și de o mare materialitate. Dacă simboliștii erau în general decorativi, Bacovia e pictural,  aplică vopseaua „direct din tub sau cu latul cuțitului” ( Nicolae Manolescu). Metafore precum ” amor de plumb”, ” aripi de plumb” sunt exemple de intensificare a impresiei până dincolo de limita suportabilului.

Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondențelor, zugrăvirea stărilor sufletești ale unui personaj sui-generis în care se ipostaziază vocea lirică în raport cu lumea, poezia Plumb este o artă poetică simbolistă reprezentativă.