C. 3.Explică, în cel mult 6 rânduri, rolul replicilor pe care fata şi le aminteşte în fragmentul dat:

„ La rândul meu, încercam să mă focusez din toate puterile, îmi revenea în minte vocea maică-mii, «Mai lasă-l încolo de balet, vrei să mori de foame? Pune mâna și fă din culegere!», apoi mă imaginam dansând în Giselle, din public mi se strigă «hai să vorbim», am revenit în prezent, cineva a propus să facem aripile cât mai subțiri, pentru un produs cât mai aerodinamic. Nu mai făcusem niciodată avioane din hârtie. Eu știam doar bărcuțe. Am fost de acord.”

În acest fragment, Laura trăiește o experiență copleșitoare care se desfășoară diferit de așteptări, pe care o percepe ca străină de ea însăși, neputând să și-o asume în totalitate și în mod conștient. Astfel, deși se află în toiul unui proiect de echipă, senzațiile se amestecă și în minte îi apar replici disparate ale mamei, prin care aceasta o motivează să meargă la ASE, și ale lui Mihai, prin care se solicită o reconciliere. Cuvintele mamei sunt clișeul universal al copilăriei, și, deși par infirmate ironic de ceea ce i se cere fetei acum, să construiască avioane de hârtie, ele îi amintesc că trebuie, în ciuda firii sale boeme, să dovedească putere și pragmatism în depășirea trecutului și înfruntarea prezentului .

D. (10 puncte)

Imaginează-ţi că faci parte din echipa de teatru a şcolii. Ai citit povestirea Interviul de Iulia Gherasim şi consideri că poate fi bine adaptată pentru reprezentare scenică. Construieşte un text argumentativ în care, cu două argumente, susţii această propunere în faţa colegilor din echipă. Textul va avea cel mult 30 de rânduri.

Mi se par interesante propunerile voastre, dar consider că  povestirea ”Interviul” e cea mai bună opțiune, având în vedere ușurința cu care, sunt sigur,  va putea fi adaptat pentru o reprezentare scenică.

În primul rând, discursul Laurei, deja la persoana I, poate fi transformat cu ușurință într-un monolog dramatic. Îmi și imaginez o voce profundă, interioară, însoțită de un fond muzical lent sau chiar de tăceri semnificative în momente cheie…de pildă când fata aruncă avioanele către Tudor. Mă gândesc că ” vocea ” Laurei ar putea fi jucată de altcineva, în spatele unei pânze pe care să se proiecteze doar umbrele, și astfel s-ar putea recrea episoadele din amintire- despărțirea de Mihai, copilăria, baletul, mama…Ce credeți, nu ar fi de impact?  Aceasta ar reprezenta planul depărtat al scenei, pe când în prim-plan ar fi prezentul, desfășurarea interviului, jocul celorlalți zece candidați, Tudor… Monologul fetei este foarte bine construit, dinamic și amuzant. Îl putem folosi chiar în forma originală a autoarei Iulia Gherasim.

În al doilea rând, pentru că povestirea este extrem de actuală, nu avem nevoie de un decor complicat. Sala interviului e extrem de simplă, zece-cincisprezece scaune în semicerc, pătrate desenate cu creta, avioane de hârtie…știți ce greu e să recreezi un decor din secolul trecut…aviz amatorilor de piese interbelice…În ceea ce privește resursele materiale, textul Iuliei Gherasim nu e pretențios. Iar în ceea ce privește resursele umane…sunt cincisprezece personaje, așa că toți membrii trupei noastre vor fi implicați, nimeni nu va rămâne fără să-și afirme talentul artistic! Mama trebuie neapărat să fie Alina, pentru că are o statură impunătoare, și inspiră autoritate. Cred că fiecare dintre adolescenții din sală se va ipostazia în protagonista noastră, în clipa în care este trimisă se rezolve probleme din culegere! Mai puțin cei care se ipostaziază în fratele ei, exasperându-se de aerul ei visător: ”Ce dracu va-nvaţă ăia la ASE???”

Dacă nu v-am convins până acum, pot doar să subliniez, ca o concluzie: prospețime, jargon adolescentin, lecție subtilă de viață! Cred că sunt toate atributele unui succes cu aplauze la scenă deschisă!