Descrierea literară tip tablou

 

Descrierea literară ( subiectivă) este modul de expunere prin care se prezintă în detaliu caracteristicile unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen. Spre deosebire de descrierea obiectivă, descrierea literară oglindeşte starea de spirit a privitorului,  descrierile fiind proiecţii ale unei stări sufleteşti. “ Le paysage est un état d’âme ”, afirmă Henric Frederic Amiel.

De asemenea, descrierea literară este profund originală, proprie viziunii fiecărei personalităţi creatoare, propunând propria “imago mundi” cititorului, o concepţie generală despre viaţă. Descrierea în proză apare în expoziţiunea unui text narativ, sau inserată pe parcurs, ca pauză descriptivă. Descrierea în versuri este modul specific de expunere al genului liric.

Descrierea spaţiului într-o operă literară ajută la construirea cronotopului acesteia, spaţiul fiind investit cu valoare simbolică, specifică ( ex: spaţiul humuleştean pentru opera lui Ion Creangă).

Sentimentele autorului se oglindesc în cadrul descrierii prin folosirea  unei varietăţi a figurilor de stil, între care predominante sunt comparaţia şi epitetul .

Având caracter iconic, descrierea foloseşte cu precădere imagini artistice-vizuale, auditive, olfactive, tactile, dinamice, care se completează reciproc prin intermediul juxtapunerii.

În cadrul descrierii predomină folosirea grupului nominal (substantivul şi determinanţii săi),  cu accent pe verbele statice, la modul indicativ, timpul prezent sau imperfect.

Privirea descriptorului poate avea traiectorii diferite: de la ansamblu la detaliu şi invers, de la planul terestru la cel cosmic, de la dreapta la stânga, etc.

 

Descrierea literară tip portret

Descrirerea tip portret poate fi reală-portretul unei persoane, în texte nonliterare ( biografii, memorii, lucrări istorice, reviste, etc), sau literară– portretul unui personaj.

Descrierea literară tip portret are în centru prezentarea şi individualizarea unui personaj- oglindind într-o măsură mai mare sau mai mică sentimentele autorului faţă de acesta ( în general, personajele pot fi considerate alter-ego-uri ale autorului, măşti fictive ale acestuia). Ea apare în expoziţiunea unui text narativ, sau inserată pe parcurs, ca pauză descriptivă.

Prezentarea tip portret include trăsături fizice şi morale ale personajului. Trăsăturile fizice se acumulează din detalii semnificative, folosindu-se imagini vizuale, epitete- cromatice, enumeraţii, comparaţii, etc. Ele pot fi însoţite de informaţii despre vestimentaţie, gestică, mimică, timbrul vocii. Trăsăturile morale care îi conturează personalitatea personajului reies din caracterizarea directă şi indirectă- fapte, gesturi, atitudini, limbaj, relaţia cu alte personaje.

Personajele sunt purtatoarele mesajului operei literare  . In felul acesta apare exprimata si atitudinea diferita a autorului de la un personaj la altul in stransa legatura cu valorile morale pe care acestea le reprezinta .

Tipuri de portrete:   Autorul se poate opri la anumite detalii semnificative , cu importanta deosebita si atunci realizeaza un gros plan . Daca trasaturile fizice si morale sunt prezentate sumar , portretul este o schita sau un crochiu ; in alte portrete trasaturile fizice sau morale ale personajelor sunt exagerate , de cele mai multe ori cu scopul de a-i amuza pe cititori si , in aceasta situatie , portretul se numeste caricatura . Exista si un tip de portret in care autorul se descrie pe sine insusi , se autodefineste, si de aceea un astfel de portret poarta numele de autoportret .