Caracteristicile :
Descrierii subiective
– frecvenţa grupului nominal- substantive, adjective;
– procedeele artistice– figuri de stil/imagini artistice; verbe statice ; câmpuri lexico-semantice care oferă unitate tematică textului; prezentul descriptiv şi imperfectul; descriere de tip tablou, portret sau interior .
– descrierea susţine impresia de univers autentic ( mimesis)
– de a incetini ritmul actiunii, de a amana desfasurarea unor evenimente, de a crea suspansul
– rol informativ si/ sau unul explicativ
– perspectiva naratorului: de personaj, de spectativ
- Portretul-trăsături fizice- trăsături morale
– perspectiva portretizarii-vazut „dinăuntru” – vazut „din afară”
Operaţiuni descriptive ( după Jean Michel Adam şi François Revaz)
- ancorarea – numirea obiectului descrierii (întregul);
- aspectualizarea – fragmentarea întregului în părţi; evidenţierea calităţilor/proprietăţilor întregului sau a părţilor cuprinse;
- relaţionarea – situarea temporală, situarea spaţială, asimilarea comparativă sau metaforică ce permite descrierea întregului şi a părţilor sale punându-le în relaţie analogică cu alte obiecte;
- reformularea – redenumirea întregului şi a părţilor sale de-a lungul sau la sfârţitul descrierii.
Funcţiile descrierii a) funcţiile descrierii aşa cum sunt ele teoretizate de către Jean Michel Adam şi André Petitjean în Le texte descriptif – 1994 şi de G Genette în Figuri sunt:
- funcţia matezică – răspunzătoare cu introducerea unor cunoştinţe de ordin ştiinţific;
- funcţia mimezică – ce se realizează prin sintagmele desemnării crono-toposului;
- funcţia semiozică – răspunzătoare de dublarea sensurilor de suprafaţă cu sensuri simbolice, de adâncime, accesibile doar unui cititor avizat şi emancipat.
b) Din punct de vedere semantic, descrierea are următoarele funcţii:
- funcţia reprezentativă sau diegetică este aceea de a construi lumea textului, de a-i stabili coordonatele. În cazul în care într-o desriere predomină această funcţie, sunt antrenate cel puţin trei operaţiuni descriptive: ancorarea, spectualizarea şi relaţionarea. Pentru ca lumea descrisă să fie credibilă, ea trebuie reprezentată într-un raport clar cu spaţiul şi cu timpul, fie ele veridice sau nu. Reprezentările lumii trebuie să fie concrete, alcătuite din componente cu sau fără preponderenţă funcţională;
- funcţia expresivă presupune semnalarea unui punct de vedere al descriptorului (cel care realizează descrierea). Subiectivitatea descrierii este generată de introducerea în text a consideraţiilor, a reacţiilor emoţionale, a opiniilor autorului faţă de obiectul descris;
- funcţia narativă este prezentă uneori în descrierile subsumate naraţiunii, prin care se anunţă progresia unei intrigi.
Trăsăturile:
- – Dialogului: verbe dicendi, semne ale expresivităţii- semne ale întrebării sau exclamării; adresarea directă-pers I, a II-a; substantive în vocativ; verbe la imperativ; adverbe de apropiere sau depărtare.
Dialogul- dramatizează acţiunea, conferă veridicitate (autenticitate/ de desfasurare a conflictelor in chiar faţa ochilor cititorului, de a reda graiul viu al personajelor, ţine de oralitate) şi concentrare epică
– modalitate de caracterizare indirectă-prin vocabular, limbă şi limbaj
– arată interesele, ţelurile care animă acţiunea,
-inteligenţa şi subtilitatea replicii, rapiditatea gândirii
– personajul îşi exprimă direct gânduri şi sentimente nedeformate de perspectiva naratorului sau a altor personaje, prezenţa sa apare mai vie
Monologul permite personajului sa-si analizeze adevaratele sentimente si adevaratele cauze ale faptelor sau gesturilor.
Monologul interior ( forma de vorbire neadresata, nu cere prezenta unui interlocutor este mai retoric decat monologul propriu-zis , prezenta marcilor formale este mult mai pregnată)
– interogatii
– exclamatii
-invocatia retorica
-interjectii exclamative
Uneori monologul interior este o forma de exteriorizare a unor trasaturi intime.
- Naraţiunii:
– prezenţa naratorului, a personajelor şi a acţiunii;
-in alternanta cu verbe la timpuri trecute, prezentul produce ‘ierarhia planurilor de adâncime, prin tehnica basoreliefului’, aducând acţiunea ‘în clara lumină a prezentului...”( T. Vianu)
– este o modalitate spaţio-temporală
Tehnici: -acţiune liniară, simplă, înlănţuire
– alternanţă, paralelism
-pe mai multe planuri, interferenţa planurilor
– intervertirea cronologică a evenimentelor, retroversiune, flash-back
– rezumare
–inserţie
– reflectare poliedrică
– tehnica contrapunctului
– decupaj
– mozaic
– deconstructivism
Vezi: http://teorieliterara.wikispaces.com/file/view/PRINCIPII+COMPOZITIONALE.pdf