Subiect Bacău cls a VIII-a

Opinia despre mesajul poeziilor Biografie şi Am zărit lumină…, relaţia voce lirică -lume

” Unde și când m-am ivit în lumină nu știu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe care nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri care nu-mi răspund.
De vânturi și de isprăvi visate îmi sunt
ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperișele iadului,
când fără de păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiași vetre
fac schimb de taine cu strămoșii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveștile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea și luna.
Ziua trăiesc împrăștiat cu furtuna.”
(Lucian Blaga, Biografie)
B.
„ Am zărit lumina pe pământ
Și m-am născut și eu
Să văd ce mai faceți
Sănătoși? Voinici?
Cum o mai duceți cu fericirea?
Mulțumesc, nu-mi răspundeți.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări
Dar îmi place aici.
E cald, e frumos
Și atâta lumină încât
Crește iarba.
Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul…”

( Marin Sorescu, ”Am zărit lumină…”)

Pentru că literatura este o formă de transmitere a unor  concepţii  despre viaţă,  eu cred că cele două poeme pot fi văzute oglindiri ale viziunii autorilor  Lucian Blaga şi Marin Sorescu despre relaţia universului interior, reflexiv, cu universul exterior, obiectiv. Această relație este de interdependență, universul fictional (phantasia)  este influențat de lumea exterioară, dar și lumea exterioară este influențată de subiectivitatea percepției.

În primul rând, se observă faptul că, prin limbajul predominant metaforic, vocea lirică își definește identitatea. Atât Biografie, cât şi Am zărit lumină reprezintă autoportrete subiective. Amândouă  debutează cu imaginea primordială a „venirii în lumină”- „ Unde și când m-am ivit în lumină nu știu”; “Am zărit lumină pe pământ/ Şi m-am născut şi eu /Să văd ce mai faceţi.”. Dacă Blaga învăluie momentul unic al apariției sale pe pământ  în mister, iar  sensurile date de localizare se pierd în mister, Marin  Sorescu mimează curiozitatea, poezia sa având  drept scop cunoaşterea existenţială (antropologică) :”în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare”;”Să văd ce mai faceți” .

În al doilea rând,  în poezia “Biografie” poetul se ipostaziază în participantul plenar  la mirajul vieţii, care alege să îşi asume stări contradictorii ,  „când vinovat pe coperișele iadului,/ când fără de păcat pe muntele cu crini”, într-o acceptare uimită a farmecului existenţei:  „Străin zâmbind, vrăjit suind,/  în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare”. Această atitudine se moşteneşte din mentalităţi colective ancestrale.  Pe de altă parte, contemplatorul sorescian  adoptă o atitudine ludică în faţa spectacolului lumii, scrutând sensurile adânci cu aparentă indiferență : „Am zărit lumina pe pământ/Și m-am născut și eu /Să văd ce mai faceți /Sănătoși? Voinici?/ Cum o mai duceţi cu fericirea?”. Totuşi,  ceea ce uneşte cele două viziuni este vocaţia interogației neobosite. Întrebările rămân un scop în sine : „câteodată iubesc lucruri care nu-mi răspund”; ” Nu am timp de răspunsuri,/ Abia dacă am timp să pun întrebări”.

În concluzie,  fiecare poem oglindeşte într-un mod diferit maniera particulară  în care eul poetic se raportează la lume. Constante unificatoare râmân  contemplarea uimită a miracolului vieţii şi natura interogatoare a firii umane.