Testament-artă poetică modernistă

Tudor Arghezi face parte, alături de Mihai Eminescu și Nichita Stănescu, din seria poeților care au transformat limbajul poetic românesc. Publicarea volumului de debut, ”Cuvinte potrivite” (1927),  a produs un ecou puternic în literatura epocii.

Poezia ”Testament”  aparține modernismului interbelic .

O trăsătură a modernismului prezentă în text este adeziunea poetului la estetica urâtului. Introdus prima oară de Charles Baudelaire-”Les fleurs du mal”, conceptul de estetica urâtului vizează în poezia argheziană transformarea categoriilor periferice ale vocabularului-registrul arhaic, regional, argoul, jargonul- în material liric: ”Am luat ocara și, torcând ușure,/ Am pus-o când să-mbie, când să-njure” . La Arghezi, orice obiect al universului exterior are drept de existență poetică. Inesteticul trece printr-un fenomen de transformare: ” Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi.”, iar urâtul și dezgustătorul sunt folosite pentru forța lor de sugestie: ” făcui din zdrențe muguri și coroane”.

O altă trăsătură a modernismului este limbajul ca ” esență de cuvinte”. La Arghezi,  ideea este redată în forme lexicale surprinzătoare și fascinante. Cuvintele se resemantizează în contexte neobișnuite și dau corporalitate lirică gândului de la care pornesc. Asocieri  precum: ”seara răzvrătită”, ”cuvinte potrivite”, ”dumnezeu de piatră” au forța adevărului enunțat frust și aproape familiar . Limbajul este supus unei voințe creatoare paradoxale, dar nu este numai joc sau potrivire de cuvinte, ci și încercare de înțelegere prin cuvânt.

Tema textului este poezia ca moștenire spirituală.

Ideea poetică a transmiterii testamentare a poeziei este redată cu ajutorul temenului cheie-carte. Cartea este  definită printr-o serie de metafore. Mai întâi, ea este ”treaptă”– modalitate de cunoaștere, de evoluție, de maturizare pentru cititorul neexperimentat pe care  ”gropile adânci”- ”  tânăr, să le urci te-așteaptă”. Apoi, ea este ” hrisovul vostru cel dintâi”, carte primordială, sinteză etnică a istoriei ” robilor cu saricile pline/ De osemintele vărsate-n mine.” Nu în ultimul rând, este ”sudoarea muncii sutelor de ani” adunată în pagini de sublimare a experiențelor dureroase.

O imagine poetică relevantă pentru temă este asociată rolului poetului în metafora: ” Slova de foc și slova făurită/ Împerecheate-n carte se mărită/ Ca fierul cald îmbrățișat în clește.” Pornind de la actul modelării metalului, Arghezi asociază procesul creației cu o imagine inedită. Inspirația și meșteșugul sunt deopotrivă necesare. Metalul incandescent-”slova de foc” nu poate lua forma dorită fără ”îmbrățișarea cleștelui”-efortul intens și migălos de artizan. Poezia nu poate fi doar talent, fără trudă și sacrificiu, așa cum munca nu poate înlocui inspirația. Procesul este o nuntă-”împerecheate-n carte se mărită”, o sărbătoare a creației.

Titlul subliniază, conotativ și denotativ, ideea centrală a textului. Testamentul arghezian cuprinde atât prezentarea  moștenirii poetului, cât și instrucțiuni pentru ca genericul ” fiu” căruia i se adresează să o poată folosi. Cartea reprezintă însăși identitatea poetului. Modest, articolul nehotărât ”o” sugerează imaginea de ansamblu a unei ample moșteniri culturale din care creația  constituie doar o parte. Pentru a fi relevantă și semnificativă, poezia trebuie să devină o oglindire a spiritualității colective.

Un element de compoziție semnificativ sunt elementele de prozodie. Deși păstrează rima împerecheată, poezia se caracterizează prin inovații precum: versuri cu ritm și măsură variabile, strofe inegale, folosirea frcventă a ingambamentului : ” Pe care ascultând-o, a jucat/ Stăpânul, ca un țap înjunghiat”. Se combină în mod inedit elemente ale prozodiei clasice  cu elemente de modernitate.

Scoțând în evidență temele și motivele dominante ale operei, definindu-se subiectiv prin intermediul artei sale, Tudor Arghezi realizează prin ”Testament” o artă poetică modernistă cu valoare de tratat de estetică.