Instanţele comunicării narative-autor, narator, personaj, cititor

 

  Opera narativă pendulează între instanţele comunicării narative fără de care nu ar exista:

   Autorul este persoana reală, cu biografie proprie, care imaginează universul ficţional al operei literare şi mânuieşte, asemenea unui păpuşar, naratorul şi personajele.

Autorul concret, creatorul operei literare, adreseaza, ca expeditor, un mesaj literar cititorului concret, care functioneaza ca destinatar/receptor. Autorul concret si cititorul concret sunt personalitati istorice si biografice, ce nu apartin operei literare, şi se situeaza in lumea reala unde  duc, independent de textul literar, o viata autonomă. Uneori, un cititor fictiv, abstract este introdus în discursul operei literare,  naratorul adresându-i-se sau invocându-l. El poartă numele de naratar.

Reflexul (oglindirea) autorului intr-un text narativ este naratorul, voce a autorului, “fiinţă de hârtie”, ca şi personajele, delegat sa relateze faptele/întâmplările universului fictional.

   Personajul este principalul element al unei opere epice sau dramatice (niciodata lirice), care determină acţiunea, se află în centrul evenimentelor şi întâmplărilor, de obicei personalitate umană.

    Personajele sunt  persona dramatis, alter- egouri ale unei instanţe auctoriale, disimulate în spatele unor măşti fictive.

 

Naratorul-personaj, narator subiectiv ( viziunea „împreună cu”, narator intradiegetic, autodiegetic)  -participa la întâmplări, este implicat direct in succesiunea evenimenţială. Relatarea se face la persoana I, existand o perspectiva subiectiva asupra evenimentelor narate, caci naratorul face parte din lumea fictiva pe care o expune.

Naratorul omniscient-obiectiv-( viziunea „dindărăt”, narator extradiegetic, heterodiegetic) este cel care cunoaste gandurile personajelor, intentiile acestora, pe care le nareaza la persoana a III-a. Este omniscient, omniprezent, detaşat .